Domnului Presedinte al Romaniei, Traian Basescu.
Domnule presedinte,
Dupa demersul nostru in forma unei scrisori deschise catre domnul ministru de externe Mihai Razvan Ungureanu, la care asteptam inca raspuns, din ingrijorarea ca interventia noastra sa nu fie tardiva, ma adresez dvs., Presedintele Romaniei, in calitate de roman, cu rugamintea de a interveni neintarziat si ferm, pentru a impiedica un act ilegal, imoral fata de istoria nationala, si in acelasi timp, o escrocherie financiara de mari proportii. Este vorba despre intelegerea la care au ajuns ministrii de externe din Romania si Ungaria in privinta Fundatiei Gojdu si insusita de intregul guvern roman.
1. Guvernul roman, si in primul rand ministrul de externe Mihai Razvan Ungureanu, se face vinovat de incalcarea legii prin nerespectarea prevederilor din testamentul lui Emanoil Gojdu.
2. Daruind mostenirea Fundatiei Gojdu Budapestei, acelasi guvern umileste poporul roman din Transilvania, victima mai multor represiuni, pe care ma vad silit a vi le reaminti, din respect pentru miile de ardeleni care si-au pierdut viata sau au fost supusi la diverse vexatiuni, numai pentru ca erau romani.
3. Aplicarea hotararilor convenite de guvernele roman si maghiar - ratificate deja de parlamentul de la Budapesta - va insemna, prin deposedarea de facto a beneficiarilor de drept, o mare escrocherie financiara, in detrimentul unei mari parti a neamului romanesc, petrecuta sub aceasta guvernare asupra careia vegheati.
4. In situatia in care datoriile externe ale Romaniei au ajuns la circa 20 miliarde de dolari, catastrofele naturale din acest an au facut ca mii de familii sa nu aiba din ce trai, cand profesorilor din tara noastra li se refuza marirea salariilor din lipsa de fonduri, vi se pare firesc, domnule presedinte, ca guvernul roman sa daruiasca Ungariei bunuri si resurse finan