Anul 2005 a fost anul unei prelungite instalari la putere. S-au vazut primele fisuri. Grave. Prima consecinta: s-au ratat alegerile anticipate. Era o sansa pentru departajarea clara de PSD. Daca s-ar fi ajuns pana acolo incat sa fie posibila o noua intoarcere la popor, s-ar fi evitat penibilele momente legate de schimbarea presedintilor Parlamentului. Anticipatele s-au ratat din cauza unui orgoliu prostesc. Pesedistii, mult mai versati in arta supravietuirii in prim-planul politicii romanesti, au ticluit un plan de compromitere a oricaror idei bune. Au reusit, in mare parte. Alianta este obligata sa coabiteze cu PSD. Pentru fiecare propunere importanta, liberalii si democratii incearca fie sa ajunga la compromis cu opozitia, fie recurg la emiterea de ordonante de urgenta pe banda rulanta sau la asumarea raspunderii in Parlament. Numeroase personaje au fost atat de preocupate sa se bata intre ele pentru fotolii caldute, incat coalitiei nu i-a mai ramas timp si pentru reforma. Stransi cu usa de oficialii europeni ce au impus obiective si termene clare, liderii coalitiei si-au facut lectiile superficial, ca un scolar care spera sa obtina o nota mare chiar daca nu s-a spetit invatand. Ministrul Sanatatii, de pilda, ar da orice sa reuseasca sa acrediteze ideea ca reforma profunda in acest domeniu grav bolnav inseamna doar retezarea catorva capete ale directorilor de spitale. S-a repetat obsesiv sintagma: grupurile de interese. Nimeni nu a explicat insa care este mecanismul de actiune a acestora, ce anume fac ele de ajung sa cangreneze sistemul economic, prin cine actioneaza. Acum, oricine invinuieste grupurile de interese din start risca sa plictiseasca audienta. Cade in derizoriu. Se vorbeste mult despre combaterea coruptiei. La fel: nimeni nu a explicat, cu detalii, ce anume trebuie de fapt combatut. Potrivit Codului Penal lupta impotriva coruptiei inseamna anchetarea