Curand, cand vom afla ce a fost, de fapt, 2005, vom boteza acest an cu unul din titlurile care anunta, în cartile de istorie, sfarsitul unei epoci. Doar cateva din nefericirile care au încoltit în umbra acestui an trist sunt vizibile. Restul promite o catastrofa fabuloasa. Cine se teme sau se jeneaza de cuvintele mari poate sari peste randurile de mai jos. Pe scurt, ele încearca sa explice ca, în 2005, semnele si faptele ireversibile care anunta o mare cadere istorica s-au înmultit. Ele nu mai pot fi ignorate sau respinse, în numele optimismului automat care a prezidat asupra ultimilor 60 de ani de pace. Prosperitatea lumii postbelice continua, dar îndaratul ei s-a ridicat o constelatie, o combinatie sau, daca vreti, o conjuratie de forte fara antidot. In 2005, ele au castigat teren, în fiecare zi, si au alimentat lipsa de vointa a lumii în care traim, azi, si în care nu vom mai trai, maine. Lumea occidentala, mai precis, lumea europeana clasica, se apropie de sfarsit. Aceasta prevestire dadea, odinioara, miez marilor kitsch-uri istoriografice si însufletea isteric predicatori deliranti. Din 2005, asemenea profetii sunt bun sinistru comun. Abaterile si aberatiile, dezicerile si nestiinta s-au intetit într-atat, încat aplecarea generala spre gol nu mai e o amenintare, ci una dintre disciplinele cele mai pretuite ale timpului nostru. Vatamarea frenetica a ceea ce ne-a ramas din alte timpuri a subtiat rezistenta lumii europene, pana la bunavointa senila a condamnatilor care întampina plutonul de executie cu paine si sare.

S-a vorbit, în 2005, despre “frontierele” Uniunii Europene cu o amanuntime nemaiauzita de la discutiile despre lungimea fustei pe care Britney Spears a uitat sa o poarte în ultimul videoclip. Si frontierele europene, si fustele d-nei Spears au aceeasi problema: abia au apucat sa îmbrace ceva, ca au cedat pe flancuri. Uniunea Europeana a terminat