In plin sezon al previziunilor pentru 2006 s-a petrecut exact ceea ce nimeni nu anticipa: Rusia a impus Ucrainei un pret european pentru gazele naturale livrate de Gazprom. Disputa dintre cele doua tari parea dramatica, pe viata si pe moarte, avand drept miza nici mai mult nici mai putin decat independenta Ucrainei, pe de o parte, si refacerea imperiului sovietic, pe de alta parte. Realitatea este, evident, mai prozaica. Rusia vrea mai multi bani pentru gazele livrate si, cu cinism, isi obliga fostele state satelit sa plateasca pretul pietei, daca vor sa fie independente. Tarifele preferentiale erau valabile doar pentru vasali. Aceasta este de altfel si explicatia faptului ca Romania plateste acelasi pret ca tarile UE pentru gazele naturale livrate de Rusia. Daca ar fi platit mai putin, ar fi insemnat ca si-a cedat o parte din suveranitate. In loc insa ca dezbaterea publica sa scoata in evidenta acest aspect, ne-am lamentat cu totii ca nu platim cat Bulgaria, uitand ca si ea va fi supusa curand acelorasi rigori economice. Pana la urma, oricat de neplacute ar fi personajele politice de la Kremlin, este dreptul Rusiei sa-si comercializeze resursele naturale cum crede de cuviinta. Nici o putere occidentala nu ar proceda altfel. Atuul Rusiei este ca, in comparatie cu celelalte surse de energie, gazele naturale sunt mai ieftine si mai putin poluante. De aceea au si decis tarile europene sa recurga la ele, renuntand la carbune. Ceea ce multi ziaristi si oameni politici au uitat in primele zile ale lui 2006, cand se juca Gazprom cu presiunea gazelor, este ca Rusia depinde de veniturile din exporturile de petrol si gaze naturale si nu-si poate permite sa le compromita. KGB-istii aflati la putere la Kremlin nu sunt doar cinici, ci si pragmatici. De altfel, conflictul ruso-ucrainean, numit pompos “razboiul gazului”, s-a incheiat rapid, in mai putin de o saptamana, printr-un ac