La Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a avut loc un eveniment cultural de prima marime in lumea dramaturgiei romanesti: premiera piesei "O scrisoare pierduta" de I. L. Caragiale. Piesa a fost pusa in scena, intr-o viziune extrem de personala, de prestigiosul regizor de renume international Tompa Gabor, secondat de o echipa la fel de performanta: Visky Andras - dramaturgia; T. Th. Ciupe - decoruri; Carmencita Brojboiu - costume; Vava Stefanescu - coregrafia. Premiera a avut loc duminica si s-a bucurat de un succes remarcabil. Salonul Zoei Trahanache e o toaleta, e drept ultramoderna, "trasa" in gresie si faianta de import, cu oglinzi, spoturi si usi termopan, dar totusi toaleta. La fel si piata publica, sala de sedinte si in general, Romania. Un WC public, care in pofida opulentei si banilor multi investiti in amenajari (nu lipsesc frizele de ipsos si candelabrul de cristal, tip Casa Poporului), are o destinatie bine cunoscuta: aduna si deverseaza dejectiile indivizilor si ale societatii. Aici se pun la cale "trebile" statului, tot aici intrigile de salon, tradarile si santajul. Este, in fond, locul ideal pentru a scapa de murdaria imoralitatii generalizate, pentru a cosmetiza obrazul patat al unei societati fara constiinta etica. Acesta e decorul in care se contureaza destinul national postdecembrist. Cei 15 ani de democratie "liber-schimbista" reflectati de scena politica romaneasca au pus intocmai in practica modelul caragielean. Actualitatea lui Caragiale e un loc comun, dar, in acelasi timp, e provocarea maxima pentru regizor. "Scrisoarea" pe care ne-o adreseaza Tompa Gabor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca e un spectacol curajos, care nu se teme de interpretari extreme, care apasa pedala grotescului pana la capat, cu aerul celei mai firesti ocheade, trase pe gaura cheii. Ce inseamna capat? Regizorul Tompa Gabor pare sa fi privit lucid in jur, iar sp