Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Abundenţă de tractoare, penurie de bijuterii

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 10 ianuarie 2006 ·

Gândită ca o modalitate de a combate corupţia, publicarea averilor demnitarilor a reprezentat întotdeauna o sursă de speculaţii, atât pentru presă cât şi pentru oamenii de rând. Pornind de la premisa că, odată ce a cotizat din greu pentru a prinde un loc în Parlament, demnitarul român va încerca să-şi recupereze şi rentabilizeze "investiţia", aleşilor li se acordă cu greu prezumţia de oameni cinstiţi când vine vorba de a-şi prezenta averile. Cu atât mai mult cu cât explicaţiile oferite de unii – de remarcat numărul mare de mătuşi care aleg să-şi lase agoniseala de milioane de dolari, adunată în timpul unei vieţi trăite într-o garsonieră modernă, nepoţilor politicieni – frizează absurdul.

Dacă la Bucureşti declaraţiile de avere au născut poveşti neverosimile, în cazul parlamentarilor mureşeni lucrurile nu par să stea nici pe departe aşa. Chiar dacă sunt cunoscuţi drept persoane avute şi capabile de agoniseală, din declaraţiile publicate pe siturile Camerei Deputaţilor şi Senatului rezultă că aleşii noştri nu s-au preocupat prea mult de bunăstarea proprie. Asta în cazul celor care au catadicsit să completeze formularele, pentru că până ieri la ora prânzului (termenul de depunere a expirat ieri) nu erau afişate pe site decât patru. Din doisprezece.

Borbely Laszlo, ministrul delegat pentru Lucrări Publice şi Amenajarea Teritoriului a reuşit în ultimul an să-şi sporească averea cu 10.000 de euro, rotunjindu-şi contul de economii până la suma de 35.000 euro. În rest, nu se laudă cu nici o achiziţie imobiliară, auto sau de artă, care să depăşească 5.000 de euro.

Şi vicepremierul Marko Bela a completat formularul solicitat de lege, însă nici în acest caz nu s-au înregistrat modificări spectaculoase ale bunăstării demnitarului. Marko Bela nu a moştenit nici o mătuşă multimilionară, însă şi-a vândut Renault-ul Clio pentru a-şi cumpăra un VW Golf.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 56 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 4 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°