Sotii - obligati sa faca sex imbracati O lege islamica care le interzice sotilor sa faca sex complet dezbracati stârneste dispute aprige in Egipt, printre specialistii in Sharia (legea islamica), care s-au impartit in doua tabere. Pe de o parte, unii sustin ca legea trebuie urmata cu strictete, in timp ce adversarii lor afirma ca in dormitor, intre cei doi soti nu trebuie impuse limite. „Nuditatea in timpul actului sexual face casatoria sa nu mai fie legala“, a spus Hassan Khalil, fost rector la Universitatea Al-Azhar, cea mai cunoscuta din Islamul sunit. Insa cei mai multi dintre teologii egipteni nu impartasesc intru totul acest punct de vedere. Un expert in Sharia, Abdallah Megawer, spune, de exemplu, ca cei doi soti se pot vedea dezbracati, cu exceptia partilor intime. In aceste conditii, el le recomanda amorezilor sa isi acopere acele zone ale corpului. Soad Saleh, director al departamentului feminin de studii islamice din cadrul Al-Azhar, s-a declarat in favoarea a „tot ceea ce ii apropie pe soti si ii face sa se simta bine“, respingând astfel ipoteza conform careia sexul intre doi parteneri dezbracati ar face ca mariajul dintre acestia sa fie ilegal. Abdel Mooty, membrul al Centrului de studii islamice, este si mai „pornit“ impotriva legii islamice: „Nimic nu este interzis in timpul actului sexual intre soti, bineinteles in afara de sodomie“, a explicat acesta, afirmând ca, dupa parerea sa, nu exista nici un text care sa interzica sotilor sa se dezbrace complet si sa vada vreo parte intima a corpului partenerului, atunci când fac dragoste. Trei surori au nascut aproape simultan Trei surori din statul american Missouri, care asteptau un eveniment fericit la sfârsitul anului, au nascut la o zi diferenta una de alta, la acelasi spital din St. Louis, informeaza site-ul Cyberpresse.ca. „Am mai vazut surori care au nascut la interval de o saptamâna, dar la o zi dife