Nu prea sunt cofetarii prin sate. Gospodinele au avut insa grija sa invinga acest neajuns transformandu-si bucatariile in adevarate laboratoare.
Ascunse prin sate imprejmuite de paduri, udate de rauri, aparate de coline, multe dintre gospodine pot concura cu bucatari renumiti. Bucatariile lor mici si reci sunt adeseori adevarate laboratoare gastronomice. Pe langa retete mostenite de la batranele din neam, incearca si altele aduse de pe la oras de la vreo fina, de la vreo nepoata.
FARA NUME. Noi am poposit pentru cateva ore nu departe de Bucuresti, in satul Pisc, din Ilfov. O asezare pitoreasca, iar careia Ialomita ii scalda luncile, taind padurea dimprejur in doua. Curti mari, cu case cochete, strajuiesc drumul pietruit.
Ne-am oprit acasa la tanti Ionica, o femeie de vreo 70 de ani, care si-a dus traiul ingrijind de gospodarie. De fiecare data cand are oaspeti, gazda noastra pregateste o prajitura deosebita. "Nu are nume, maica, noi ii zicem prajitura cu straturi!", si cu un gust deosebit as continua eu.
PREZENTARE. Pe o placheta de lemn imensa sta prajitura cu cele sase straturi ale ei. Intre ele, o crema delicioasa se lafaie si te indeamna parca la desfatari culinare. Reteta a invatat-o de la o fina din Bucuresti, in urma cu foarte multi ani, si de atunci a devenit prajitura traditionala de Sarbatori. De fiecare data cand isi suna nepotii le spune: "Sa veniti pe la mine ca v-am facut prajitura dintr-aia cu straturi!".
SECRETE. A incercat sa o prepare si una dintre fetele ei de la oras, dar nu i-a iesit asa cum trebuie. Untul din comert nu are aceasi consistenta ca acela preparat in casa, laptele degresat nu face crema la fel de savuroasa, ouale adunate direct din cuibar au un alt gust. Si mai ales ca iti trebuie ceva experienta pentru a face prajitura. Foaia este cea mai importanta. Trebuie sa iasa pufoasa. Tanti Ionica are un secret.
