Din declaratiile unuia dintre cei mai bogati oameni ai vremii, antreprenorul in constructii si comunistul Emil Calmanovici, aflam ca in casa sa a fost pregatita "contramanifestatia lui Radescu". Organizatori au fost Pantelimon Bodnarenko si Serghei Nikanov, care aveau ca "legatura superioara de partid" pe Emil Bodnaras. Iar miscarile generalului erau cunoscute prin intermediul unuia dintre membrii familiei sale, pacient al psihiatrului Egon Weigl al carui cabinet fusese casa conspirativa a comunistilor. As spune ca perioada cea mai grea pentru cercetatorul preocupat de comunism este etapa tulbure de dupa razboi. Aceasta si pentru ca documentele de arhiva si presa vremii invalideaza opiniilor istoricilor si eseistilor cu prestigiul consolidat de productii propagandistice. Contravin apoi imaginilor de "victime" si "calai" prin care oamenii s-au deprins sa clasifice personajele trecutului. Si nu in cele din urma, analizele sunt excesiv concentrate pe prim-planul scenei politice. Desi cheie a deznodamantului pot fi si actori din rolurile secundare ori "corul" multimii.

Spre exemplu, guvernarea Radescu (6 decembrie 1944 - 28 februarie 1945) are din perspectivele expuse lacune esentiale. Lucrarile de specialitate sunt focalizate pe demonstratia organizata de comunisti in Bucuresti, la 24 februarie si pe replica discursului rostit de seful guvernului. Discurs prin care Radescu apeleaza la "neamul care a stiut totdeauna sa-si apere fiinta" spre a se ridica impotriva celor "fara neam si Dumnezeu" in frunte cu "doi venetici, Ana Pauker si ungurul Vasile Luca".

Ce se intampla intre "mana de insi" (cum ii numeste Radescu pe comunisti) si "neamul romanesc"? Tara n-avea multi muncitori, insa dintre ei se recruteaza "nucleul dur" al mitingurilor si demonstratiilor. Iar multimea este atrasa de sloganurile si lozincile comuniste. Oricate acte de binefacere ar face, b