Intr-un numar anterior al revistei (nr. 815/18-24 octombrie 2005) domnul Catalin Avramescu isi expunea opiniile asupra a ceea ce dumnealui numea “distrugerea universitatii”. In ce priveste argumentatia domniei sale, nu pot sa nu impartasesc opinia potrivit careia decaderea standardelor universitare dupa 1990 este in stransa legatura cu masificarea invatamantului superior (exemple de studenti incapabili sa se exprime corect si coerent putand fi oferite, cred, de catre orice universitar). La prima vedere, declinul calitativ a intervenit deoarece cresterea numarului de studenti si proliferarea pe scara larga a facultatilor de stat si private s-a facut fara sa existe o acoperire calitativa corespunzatoare in ce priveste corpul profesoral si logistica aferenta (biblioteci, laboratoare), numarul mare de studenti fiind mentinut prin scaderea exigentei si a calitatii pregatirii. Totusi, cauza ar putea tine de ratiuni mai profunde, iar domnul Avramescu pare sa gaseasca una, si anume, diluarea notiunii de “universitate” prin “amestecul genurilor”, respectiv includerea in spatiul universitar a unor domenii care “nu au nimic de-a face” cu acesta, cum ar fi medicina, dreptul, stiintele ingineresti, contabilitatea sau artele interpretative, universitatea devenind, dintr-un spatiu in care oamenii liberi cultiva artele liberale cautand “implinirea spiritului”, o “scoala de meserii”. Un astfel de punct de vedere este surprinzator, deoarece se bazeaza pe o distinctie impusa in Renastere intre artele liberale si domeniile profesionale, universitatea Renasterii predand intr-adevar doar artele liberale. Or, sustinerea unui asemenea model educational este astazi cel putin discutabila, intrucat perspectiva asupra invatamantului universitar s-a schimbat, idealurile cognitive nu mai sunt aceleasi, ca sa nu mai vorbim de dinamica disciplinelor. Sa luam, de pilda, contabilitatea, intrucat este