"Trebuie sa facem azi un pas inapoi, ca sa putem face doi inainte maine", spunea Gheorghiu-Dej in ianuarie 1945, intr-o sedinta a conducerii Frontului National Democrat. Pasul inapoi, in decembrie 1944, s-a numit Guvernul Radescu. Comunistii se declarau insa decisi sa termine cu aceia datorita carora ajunsesera la guvernare.
Guvern nou, probleme vechi
Sub pretextul indeplinirii defectuoase a prevederilor Conventiei de Armistitiu, reprezentantii Frontului National Democrat (FND) au sabotat prin toate metodele cele doua guverne Sanatescu. La capatul uneia din multele crize guvernamentale, generalul Constantin Sanatescu si-a inaintat demisia la sfarsitul lunii noiembrie 1944. Reprezentantii Partidului Comunist reclamasera instalarea de urgenta a unui guvern al FND-ului, alianta dominata de partidul sprijinit de Moscova. Lucrurile curgeau inevitabil catre acapararea de comunisti a puterii depline in stat. Acest lucru nu s-a intamplat insa in decembrie 1944. Ocupata cu operatiile militare, Moscova a mai acordat o perioada de respiro partidelor "burgheze", regelui, vechiului sistem politic din Romania in genere. Vremea clarificarilor nu sosise deocamdata. La putere a fost adus un nou guvern de coalitie, girat de asemenea de un general in calitate de premier - Nicolae Radescu.
IMPROVIZATIE. Nu a trecut proba timpului nici noua solutie gasita de regele Mihai (factorul constitutional abilitat sa numeasca primul-ministru, conform Constitutiei din 1923 repusa in vigoare la finele lui august 1944). Guvernul Radescu s-a nascut si si-a desfasurat activitatea sub semnul provizoratului. Si asta nu neaparat din cauza unor determinari de natura obiectiva, cum ar fi razboiul aflat in plina desfasurare, perspectiva indepartata a semnarii tratatelor de pace, posibilitatea organizarii de alegeri in care cetatenii sa-si exprime optiunea pentru o formatiune politica sau a
