Haller Istvan, preşedintele Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii Pro Europa, a anunţat cã hotãrârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii în legãturã cu HCL 75/2004, care impunea o taxã de debranşare de aproape 50 de milioane locuitorilor din cartierul Unirii, a rãmas definitivã. CNCD a cerut în luna mai a anului 2005 Consiliului municipal sã modifice hotãrârea în cauzã, pe care a catalogat-o drept discriminatorie. Cu toate acestea, decizia municipalitãţii nu a fost modificatã, iar locuitorilor din Unirii li s-a impus taxa majoratã, în cazul în care au ales sã se debranşeze, pentru cã primarul Dorin Florea a dezinformat consilierii, spunându-le cã hotãrârea CNCD a fost atacatã în instanţã. Cu toate acestea, a precizat Haller, rãspunsul CNCD la o solicitare a LPE a dat la ivealã faptul cã hotãrârea nu a fost contestatã, iat taxa a fost ilegalã. Liga va acorda asistenţã oricãrui cetãţean care doreşte sã acţioneze în judecatã Consiliul Local Târgu Mureş pentru a cere daune materiale sau morale, în legãturã cu aceastã chestiune. (R.T.)
Haller Istvan, preşedintele Biroului pentru Drepturile Omului din cadrul Ligii Pro Europa, a anunţat cã hotãrârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii în legãturã cu HCL 75/2004, care impunea o taxã de debranşare de aproape 50 de milioane locuitorilor din cartierul Unirii, a rãmas definitivã. CNCD a cerut în luna mai a anului 2005 Consiliului municipal sã modifice hotãrârea în cauzã, pe care a catalogat-o drept discriminatorie. Cu toate acestea, decizia municipalitãţii nu a fost modificatã, iar locuitorilor din Unirii li s-a impus taxa majoratã, în cazul în care au ales sã se debranşeze, pentru cã primarul Dorin Florea a dezinformat consilierii, spunându-le cã hotãrârea CNCD a fost atacatã în instanţã. Cu toate acestea, a precizat Haller, rãspunsul CNCD la o solicitare a LPE a dat la i