S-ar mai putea spune ceva nou despre unul dintre cei mai comentaţi autori englezi contemporani, la care referinţele bibliografice se numără deja cu miile? David Lodge a ajuns astăzi un simbol - simbolul universitarului devenit romancier şi care a înclinat balanţa, cu un gest decis, în favoarea ficţiunii. Studiile sale teoretice (mai ales celebrul Language of Fiction) s-au citit întotdeauna cu o plăcere aproape literară, în timp ce aceleaşi studii teoretice au oferit materia primă pentru construirea propriei lumi romaneşti. Circularitate perfectă! În plus, Lodge reprezintă una dintre preferinţele afişate ale literaţilor români contemporani, romanele îi sunt traduse în cascadă, provocînd inevitabil o altă cascadă de comentarii. (E mai bine să nu ne gîndim cum ar arăta această recent-dobîndită glorie românească, transfigurată însă literar în vreunul dintre romanele aceluiaşi David Lodge...).

Universitarul englez care a renunţat la Universitate de dragul literaturii nu este doar simpla reeditare saxonă a exemplului Umberto Eco. Spre deosebire de semioticianul italian, slujitor consecvent al tuturor modelor intelectuale europene din ultimele decenii, Lodge nu s-a împăcat niciodată cu teoria: şi-a dat seama de timpuriu că ea serveşte perfect la construirea unei cariere (foarte profitabile), dar a dispreţuit-o instinctiv. Traseul universitar i-a asigurat lui Lodge supravieţuirea, dar i-a şi oferit, pe tavă, un material romanesc preţios. N-a avut nevoie să-şi recompună, cu ajutorul lecturilor, un Ev Mediu ceţos şi misterios ori un decor ascuns al secolului al XIX-lea, cum făcuse Eco: fauna familiară a Universităţilor britanice şi americane i-a furnizat, generos, toate personajele necesare. Şi, la drept vorbind, Lodge şi-a început opera de romancier cu mult înaintea lui Eco, adică încă din anul 1960, şi a conceput ficţiunea nu drept o soluţie alternativă, ci dre