Ceva mai ,scuturate" decît simpla părere (într-o doară...), mai puţin, orişicît, decît un verdict, consideraţiile de autor sau, fireşte, de cititor plaisirist alcătuiesc, împreună, un soi de critică mijlocaşă. La fel de bună ori de rea, adică, şi-n apărare, şi-n atac. Cîtă vreme unghiul sub care privesc nu e mult prea ascuţit, asemenea ,navetă" e în folosul, bunăoară, al poeţilor trecuţi, vremelnic şi niciodată cu totul, de partea cealaltă. Şi al cititorilor (fie şi de profesie) care mai fug, cîteodată, de supliciile metodei. E, în fond, ceea ce dă relevanţă de ,diagnostic" (cu precauţiile necesare...), unor exerciţii critice pro domo. Cum sînt, în feluri foarte diferite, cartea Magdei Cârneci, Poetrix. Texte despre poezie şi alte eseuri, apărută în 2003 la Paralela 45 şi volumul lui Horia Gârbea, Arte parţiale, de curînd publicat la editura Muzeului Literaturii Române.

Poetrix pare-a fi, după nume, vreun erou. De fapt, e un fix, énorme et delicat, de poetă - cîştigarea dreptului la care poezia rîvneşte neîntrerupt încă de cînd i l-a refuzat Platon: să conteze întrucîtva în cetate. De fiecare dată, altcumva decît înainte. Găsirea, cînd priorităţile sînt, mai mereu, altele, a ,momentului propice" poeziei rămîne, pentru optzecismul pur şi dur, căruia Magda Cârneci, aceeaşi cu Magdalena Ghica (,avatarul" ante-'89), îi aparţine, ca ,practician" şi, nu o dată, ca teoretician, o fermecătoare şaradă. Acum, cînd tîlcul e, măcar în parte, devoalat, interviurile şi micile studii risipite, în douăzeci de ani, prin reviste, măsoară, reluate integral (aşa cum n-au putut, uneori, apărea...), distanţa de la erezie la canon. Sigur, (puţin mai puţin) tinerii furioşi nu vor accepta, vreodată, împăcaţi, ,beatificarea". Însă aşezarea, cu timpul, a unei estetici ,de avangardă" aruncă, peste toate autoportretele stîngace, de juneţe, o lumină ,dulce" şi slabă, de lanternă. E i