Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toate scolile au luat masuri pentru prevenirea gripei aviare

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 11 ianuarie 2006 ·

Abia in a doua zi de scoala au fost luate in serios avertismentele privind gripa aviara de catre institutiile de invatamint. Daca ieri majoritatea unitatilor nu aveau covorase cu dezinfectant, astazi, peste tot existau aceste covorase. Mai mult, in unele institutii chiar minerele usilor erau acoperite cu tifon umezit cu spirt medicinal. "Noi aveam covorasele pregatite. Ieri, dupa ora prinzului, am primit faxul de la Inspectoratul Scolar si ceva mai tirziu ne-a pus la dispozitie dezinfectantul. Astazi, la prima ora, elevii au gasit aceste covorase", a precizat directorul Liceului "Iorga", prof. Mircea Morosan. La Colegiul "Murgoci" nu erau amplasate numai covorase cu dezinfectant, ci si clantele de la usile de intrare erau imbracate in tifon umezit cu spirt medicinal. "Gripa aviara este o problema care ne preocupa. Ieri, impreuna cu asistenta, am stabilit toate masurile necesare. Astazi ne vom intilni si cu Consiliul elevilor, ca sa fim siguri ca informatiile au ajuns in fiecare clasa. De asemenea, asistenta a intrat la ore si le-a vorbit elevilor despre pericolul gripei aviare", a explicat directorul de la "Murgoci", prof. Nicolae Ivascu. Covorase cu dezinfectant si clante bandajate cu tifon si umezite cu spirt medicinal erau ieri si la Scoala "Waldorf". Mai mult, directorul institutiei, Rodica Fotache, a explicat ca au fost informati copiii ca va fi chemat si un medic sa le vorbeasca elevilor. "Probleme ceva mai mari avem cu epidemia de varicela. La gradinita din 20 de copii sint noua bolnavi. La cei din invatamintul primar si gimnazial situatia nu este la fel de grava, avem doar cite unul sau doi elevi bolnavi din cei care nu au facu boala cind erau mici. Din experienta stim ca atunci cind este epidemie face boala toata clasa. Cei care au imunitate mai ridicata fac boala mai tirziu, cind sint epuizati din cauza unui efort fizic sau intelectual", a spus directorul R

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

PSD vrea să înceapă reorganizarea teritorială a României. Marcel Ciolacu, împuternicit în partid să facă un proiect de lege

HotNews acum 52 minute
Consiliul Național al PSD l-a împuternicit pe Marcel Ciolacu, în ședința de luni, să lucreze împreună cu o comisie din partid la un proiect de lege pentru reorganizarea administrative a României, conform unor surse politice citate de G4Media. Tema r

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum o ora
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Blue Origin, compania fondată de miliardarul Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea rachetei New Glenn care se vrea a fi concurent pentru SpaceX

HotNews acum 2 ore
Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos, a amânat din nou lansarea mega-rachetei New Glenn, de data aceasta nu din cauza vremii, ci din motive tehnice. Compania fondatorului Amazon vrea să devină un concurent real pentru SpaceX, însă are mult de

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Sindicat: 13 poliţişti din 14 planificaţi în serviciu la Biroul de Ordine Publică Sibiu şi 3 poliţişti din 4 de la o secţie, în concediu medical, nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare / Apel către autorităţi să sprijine poliţiştii / Reacţia IPJ Sibiu

News.ro acum o ora
Sindicatul DECUS avertizează, luni, asupra unor situaţii deosebite apărute ca urmare a măsurilor dispuse prin Ordinaţna trenuleţ şi relatează cazul unor poliţişti din Sibiu care au intrat în concediu medical pe fondul nemulţumirii. Sunt în această s

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum o ora
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°