Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre coruptie, numai de bine

Publicat in Romania Libera, miercuri 11 ianuarie 2006 ·

A fost o perioada lunguta cand de coruptie s-a vorbit mai mult pe fuga. As spune, chiar cu o oarecare ignoranta, mai ales atunci cand presa a prezentat cazuri grele, musamalizate de unii magistrati din motive usor de dedus. Inclusiv presedintele vorbea de o atenuare a fenomenului la nivel de tara, atentionandu-i pe straini s-o lase mai moale cu etichetarea Romaniei ca fiind corupta. Premierul nu a iesit nici el in public cu declaratii transante, axate pe combaterea flagelului, cu exceptia zilei de luni cand a incercat sa dovedeasca faptul ca este totusi preocupat de starea natiunii privita sub aspect infractional. A fost intaia oara cand a dat cu pumnul in masa din cauza marilor nereguli existente in activitatea institutiilor de baza, care se ocupa de solutionarea unor dosare celebre, prezentate in nenumarate randuri inclusiv de ziarul "Romania libera". Toti spun ca interventia lui Calin Popescu Tariceanu, total diferita de alte declaratii publice, are ca principala explicatie avertismentele referitoare la lipsa de eficienta a guvernului roman in ceea ce priveste combaterea coruptiei la nivel macro. Sunt insa si voci care sunt de parere ca primul ministru a dorit sa-i ia fata fostului coleg de Alianta, Traian Basescu, printr-o inversare de roluri, abordand frontal un subiect ce s-a aflat mult timp doar pe agenda de lucru a sefului statului. Nu se poate spune ca premierul a reusit sa-i dea peste nas presedintelui, lovind direct in Parchet si CSM, doua institutii care, se stie, sunt pe undeva in "gratiile" Cotroceniului. Absenta lui Dan Lupascu de la intalnirea de luni, la care Botos nu a lipsit, vine sa confirme diferendele dintre unele institutii existente in planul comunicarii si chiar al subordonarii. In mod normal, Lupascu nu avea voie sa lipseasca de la o astfel de intalnire. Discutiile au vizat direct activitatea institutiei pe care o conduce, fiind tras un sem

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Principalele condamnări şi provocări ale lui Jean-Marie Le Pen

News.ro acum 35 minute
Fostul preşedinte al Frontului Naţional (FN, extremă dreapta) Jean-Marie Le Pen, decedat marţi, şi-a multiplicat de-a lungul carierei declaraţiile sulfuroase şi provocările verbale şi a fost condamnat în mai multe rânduri cu privire la contestarea c

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Rudy Giuliani, fostul avocat al lui Trump, găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei

News.ro acum 2 ore
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, care a fost primarul New Yorkului şi procuror federal în acest oraş, a fost găsit vinovat de obstrucţionarea justiţiei, după ce a fost condamnat în 2023 la plata unei despăgubiri financiare uriaşe în

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 4 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

An nou, oră nouă. Vă așteptăm la ora 16:00 pe canalul de YouTube – ProSport, la „EXCLUSIV RAPID”, alături de Alexandru Ioniță, Viorel Moldovan, Cristi Ignat și Bogdan Ungureanu!

Cancan acum o ora
Mai sunt 13 zile până la primul meci oficial din 2025, iar echipa se pregătește de ieri, în cantonamentul din Dubai. Vorbim despre transferuri și despre ceea ce urmează pentru Rapid în acest an, în liga 1, Cupa României și (de ce nu?) în cupele euro

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum 2 ore
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Mii de manifestanţi în faţa Parlamentului, la Tbilisi, de Crăciunul ortodox pe stil vechi

News.ro acum 2 ore
Mii de georgieni au defilat prin faţa sediului Parlamentului în noaptea de marţi spre miercuri, de Crăciunul ortodox pe stil vechi, în a 40-a zi a unei contestări a deciziei Guvernului de a suspenda procesul aderării Georgiei la Uniunea Europeană (U

Româncă înjunghiată de mai multe ori de soțul ei în parcarea unui supermarket din Italia. Oamenii au aruncat cu pietre în agresor pentru a o salva

Ziare.com acum 4 ore
O româncă în vârstă de 39 de ani a fost înjunghiată luni, 6 ianuarie 2025, de soțul ei, tot român, într-o parcare a unui supermarket din Seriate, provincia Bergamo, Italia. Bărbatul a continuat să o agreseze cu cuțitul, chiar și atunci când martori

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Vremea

București
acum

12°
mar.

4°/12°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/10°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

12°
mar.

6°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°