Nu este niciodata bine ca mersul politicii unei tari sa depinda de soarta unui om. Cu atat mai mult cand tara in cauza e Israelul, epicentrul unei zone framantate; iar omul in cauza, premierul Ariel Sharon, suspendat intre viata si moarte intr-un spital din Ierusalim.
Terorist pentru palestinieni si pentru lumea araba, erou pentru opinia publica seculara din Israel, tradator pentru dreapta politica si mai ales pentru colonistii evacuati din Gaza, in fine, om al pacii pentru presedintele Bush.
Cum a reusit Ariel Sharon sa colectioneze atatea calificative? Ca soldat s-a remarcat prin curaj, dar si prin brutalitatea operatiunilor militare pe care le-a condus in anii ‘50 si prin asprimea ocupatiei impuse dupa razboiul din 1967.
Ca ministru al apararii, Sharon are in palmares invazia neinspirata a Libanului, care s-a soldat cu izgonirea de la Beirut a lui Yasser Arafat si a conducerii palestiniene, dar si cu masacrarea a sute de refugiati palestinieni din doua lagare aflate sub control israelian. Pentru acest masacru a fost gasit indirect raspunzator chiar de catre un tribunal israelian.
Dar Sharon, idol al dreptei, a revenit la conducerea mai multor ministere. A prezidat peste cea mai mare expansiune a asezarilor evreiesti in teritoriile ocupate. Ca, mai tarziu, Sharon, adversar al negocierilor de pace, sa faca o vizita ostentativa la moscheea Al Aksa din Ierusalimul vechi, loc sfant al musulmanilor, aflat pe Muntele Templului, loc sfant al evreilor.
Astfel s-a declansat a doua intifada (revolta) a palestinienilor. Si astfel s-a prabusit guvernul Barak si a ajuns premier Sharon, cel perceput ca om forte, singurul capabil sa-si apere poporul.
Sharon premierul lanseaza raiduri punitive in Cisiordania si ordona asasinarea unor lideri extremisti Hamas sau Fatah, considerati raspunzatori de atacurile sinuc
