- Diverse - nr. 6 / 11 Ianuarie, 2006 In Ardealul nostru exista o zicala ce caracterizeaza anumite situatii conflictuale ce starnesc oprobriul public, sau altele ce "te fac de rasul lumii", ca de exemplu: o cearta inutila, o galceava intre tate sau altele asemanatoare, carora spectatorii ocazionali, care asista dezaprobandu-le, le zic: "Ce tiganie!". Nu ca asta ar fi comportamentul normal al acestei etnii, ci poate pentru ca ei, in general, iar cei cu palarii negre cu bor larg si femeile cu multe fuste inflorate, in special, vorbesc strigand in orice loc s-ar afla, de parca s-ar certa in dusmanie vesnica. Poate de aceea poporul nostru bland, bun si harnic, inteligent si primitor, cu mult bun-simt, eticheteaza astfel de comportamente ce nu i se potrivesc, cu aceasta expresie: "Ce tiganie!". De aceea, nu ma mir cand multi dintre romanii de astazi definesc lupta politica de la noi cu aceeasi expresie de dezaprobare, chiar scarba uneori: "Ce tiganie, domnule!". Si nu este de mirare ca, asistand ca spectatori neutri la cele ce se vad pe "sticla" si ceea ce se intampla in realitate, mai peste tot in tara, pentru foarte multi dintre acestia expresia asta precede inchiderea TV-ului, a radioului sau aruncarea unor ziare la gunoiul destrabalarilor. Si nu-i asa? Lupta politica a devenit doar o urmarire acerba a oponentului, pentru a-l putea prinde, prin orice mijloace, in plasa "razbunarilor", a lichidarii oricarei opozitii, pentru a se instaura totul, in exclusivitate in favoarea Puterii. Urmariri gangsteriene pentru a gasi o vina ori cat de mica ar fi ea, care, doar-doar ar putea constitui un act de acuzare si de lichidare a celuilalt copolitician advers. In acelasi timp, apararea cu ghearele Puterii a celor ce s-ar gasi in aceleasi conditii acuzatoare, dar care fac parte din aceeasi grupare politica. Toate astea, in timp ce la TV putem vedea cum multi dintre cei alesi de po