În entuziasmul anilor '90 m-am hotărît să-mi iau permis de conducere, deşi n-aveam maşină. M-am înscris la cea mai bună şcoală de şoferi din Braşov şi am început cu dreptul lecţiile. S-a nimerit ca instructorul să fie şi el, ca mine, un fost şagunist, aşa că amintirile despre foştii profesori de liceu şi reproşurile legate de abilităţile mele, sau mai degrabă de absenţa lor, dădeau orelor de şoferie un iz avangardist ŤTu n-auzi motorul, auzi ce-i faci, săracu ! La matematică am făcut cu doamna Vogelfänger, nu ştiu dacă ai mai prins-o, nu se enerva niciodată, şi la română... Nu vezi semnul, ia uite-l ce mare şi frumos e! Ce-i cu frîna asta, dacă n-aveam centura ieşeam prin parbriz.... Am făcut şi geologie cu, cum îl cheamă..." etc. Am reuşit să-mi iau carnetul din trei încercări, ca în orice iniţiere serioasă, treceam cu bine la sală şi la poligon, dar, se pare, mă derutau intersecţiile. Cum nici în viaţă nu stau bine cu opţiunile de la răscruci, mi se pare firesc să am dileme la cele de circulaţie, de altfel mult mai puţin importante pentru mine. Prin bunăvoinţa unui vechi posesor de permis, gata să-şi rişte integritatea automobilului, am condus, ca proaspătă şoferiţă, pe şoseaua Bucureşti-Constanţa. Din fericire, fiind un drum fără intersecţii, nu s-a întîmplat nimic deosebit. Am uitat de emoţiile călătoriei în apa mării. Apoi am încheiat şi aventura mea de şofer, din lipsa ,obiectului muncii": n-am fost în stare să-mi cumpăr maşină, au existat întotdeauna alte priorităţi. încetul cu încetul carnetul meu a devenit istorie.

Sînt acum pieton profesionist, dar cu permis de conducere. Visez la clipa în care li se va cere şi şoferilor să aibă permis de pieton, obţinut după un examen temeinic. Din scurta mea viaţă de şofer mai ştiu şi cred în cîteva reguli, de pildă, că la trecerile de pietoni fără stop pedeştrii au prioritate, iar automobiliştii trebuie să f