Cultura dialogului nu doar se proclama, cred ca ar trebui sa se sustina cu fiecare numar al revistei. Daca te asezi intr-o singura tabara si vezi unidimensional, vei scapa din vedere intregul, te vezi incarcat de prejudecati si de toxine. Cultura dialogului ar trebui, pe termen lung, sa relaxeze disputele si incrincenarile. Din acest motiv, orice interviu deschide o „usa interzisa“, unde personajele stau fata in fata si se privesc in ochi, chiar daca au alte opinii si crezuri. Cum arata, cu toate polemicile mai mult sau mai putin elegante, lumea culturala? Poate aceasta sa faca abstractie, folosindu-se doar de etichetari reductioniste (de tipul „boier al mintii“), de Gabriel Liiceanu? Am facut interviul cu Gabriel Liiceanu temindu-ma ca directorul Editurii Humanitas va monologa intens (iata o prejudecata!) si nu ma va lasa sa pun intrebari. N-a fost deloc asa. La capatul a aproape doua ore de interviu, inregistrate in biroul sau de la Humanitas, Gabriel Liiceanu a raspuns la provocarile pe care le-am lansat, oricit de ofensiv, stinjenitor sau insistent as fi fost. E un interviu lung si polemic, cu multe personaje din lumea noastra. Din acest motiv, vom publica acest interviu in doua parti (in aceasta saptamina si in numarul de joia viitoare al revistei noastre).

Domnule Liiceanu, intr-un text publicat la sfirsitul anului trecut de dvs. in Cotidianul, faceti urmatoarea afirmatie: „Am credinta, in clipa de fata, ca sintem printre putinele institutii economice din Romania (si pesemne singura editura) care nu recurge la «inginerii financiare» si care isi plateste impozitele la singe, trecind, evident, in totalitate in cartea de munca a fiecarui salariat suma pe care institutia a negociat-o cu acesta“. V-as intreba, nu credeti ca i-ati jignit pe ceilalti editori cu aceasta afirmatie?

In orice caz nu asta am dorit. Si apoi cuvintele au valoarea lor. Am