Una dintre dorinţele bine ascunse şi zãvorâte ale majoritãţii oamenilor este aceea de a deveni colecţionar. Mirajul lucrurilor aparent fãrã valoare, care iscã patimi aprinse, ne-a încercat pe toţi nu doar o datã. Dar cei care sperã sã pãtrundã în lumea colecţionarilor, acolo unde totul este de vânzare, unde nestatornicia este cuvântul de ordine, trebuie sã ştie ce au şi ce nu au voie sã facã.
Niciodatã, sub nici o formã nu se pun colecţionarilor întrebãri de genul "cu cât ai cumpãrat-o", "de unde" şi "a cui e", pentru cã un asemenea set de întrebãri nu au un rãspuns, acestea putându-se întoarce împotriva colecţionarului. Dacã totuşi vã scapã întrebãri gen "cum ţi-ai realizat colecţia", "ce te-a determinat sã o faci", rãspunsurile pe care le veţi primi probabil cã vã vor mulţumi, dar nu vor fi decât un lung şir de minciuni. O moştenire de la o mãtuşã este cel mai probabil rãspuns, dar în lumina ultimelor evenimente, veţi şti sã faceţi diferenţa.
Colecţii
Se poate colecţiona orice: tablouri, sticlãrie, timbre, porţelanuri, mobilier, pipe, medalii, cutii metalice şi de carton, agrafe, cãrţi, şerveţele, jucãrii, în special trenuleţe şi urşi de pluş. Şi lista nu e închisã, pentru cã orice a fost fãcut vreodatã de mâna omului, poate deveni la un moment dat unicat sau foarte valoros. Cum lumea aceasta eclecticã este şi hobby şi afacere în egalã mãsurã, colecţionarii se despart fãrã nici o strângere de inimã, fãrã nici un regret de orice fel de lucru, dacã preţul este suficient de mare. Dar ceea ce un novice nu va afla niciodatã, este adevãrata valoare a colecţiilor. Graniţa dintre vechi, valoare şi piesã de colecţie este atât de finã şi atât de iluzorie, încât mulţi din cei care au crezut cã au acasã valori incomensurabile au fost crunt dezamãgiţi la aflarea veştii cã "piesa de muzeu" pe care o deţin este una dintr-o serie lungã şi fãrã preţ. Pe de altã
