Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandamentul SEEBRIG va pleca in Afganistan

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 ianuarie 2006 ·

Militarii vor actiona sub mandat ONU si sub conducerea operationala a NATO * Pe timpul executarii misiunii unitatea are denumirea de Brigada Multinationala Kabul IX (KMNB IX) Brigada Multinationala din Sud-Estul Europei va participa la prima misiune internationala, in Afganistan. Din totalul celor 400 de militari din cadrul SEEBRIG, 233 sunt romani si fac parte din Comandamentul brigazii de la Constanta si din doua subunitati de sprijin. Acestia vor lua parte, timp de sase luni, incepand cu luna februarie, la misiunea Fortei Internationale de Asistenta pentru Securitate din Afganistan (ISAF). Academia Navala "Mircea cel Batran" va gazdui luni, incepand cu ora 11.00, ceremonia militara prilejuita de plecarea in misiune a primului esalon al comandamentului. Vor fi prezente oficialitati din cadrul Aliantei Nord-Atlantice, din diverse organizatii internationale, precum si reprezentanti ai statelor ce fac parte din SEEBRIG si a autoritatilor locale. De asemenea, la ceremonial, Armata Romana va fi reprezentata de o delegatie condusa de generalul Eugen Badalan, seful Statului Major General. De mentionat ca acordul privind desfasurarea Comandamentului in Afganistan a fost semnat la inceputul lunii decembrie a anului trecut, la Washington, cu prilejul Reuniunii anuale a Ministrilor Apararii din Sud-Estul Europei. Din componenta Brigazii, 125 de militari romani asigura compania de stat major, iar 90 fac parte din cea de transmisiuni, alaturi de 30 militari turci. SEEBRIG va actiona sub mandat ONU si sub conducerea operationala a NATO, pe timpul executarii misiunii unitatea avand denumirea de Brigada Multinationala Kabul IX (KMNB IX). Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va ru

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 7 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 3 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 8 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

„Pacea nu mai este o certitudine”. Avertismentul șefului Statului Major al Apărării

Adevarul acum 6 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 7 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

PSD a iniţiat înfiinţarea unei comisii parlamentare pentru anchetarea cheltuielilor statului făcute în interesul personal al preşedintelui Iohannis / Va ancheta sumele cheltuite pentru escale la Sibiu, cazarea în deplasări, investiţiile la Vila Lac 3

News.ro acum 13 ore
Grupurile parlamentare ale PSD din Camera Deputaţilor şi din Senat au solicitat, marţi, Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere să introducă, pe ordinea de zi, un proiect de Hotărâre a Parlamentului pentru înfiinţarea unei comisii comune

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

2°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°