Multe intrebari, putine raspunsuri, este clar ca ne lipsea o istorie universala scrisa de un lingvist, carte care nu s-a lasat prea mult asteptata. Multi dintre noi ar putea fi surprinsi de unele aspecte de-a dreptul misterioase ale limbajului. De exemplu, de ce doar in Marea Britanie, spre deosebire de toate celelalte provincii ale Imperiului roman ocupate de triburi germanice (ceea ce sunt astazi Franta, Italia, Spania, Portugalia), se vorbeste o limba nonromanica? Cum se face ca portugheza s-a instalat perfect in America de Sud (Brazilia), dar a supravietuit cu greu sau deloc in fostele colonii africane? De ce olandeza s-a mentinut in Africa de Sud sub numele de Afrikaans, dar a disparut din Indonezia? Daca fenicienii erau o mare putere comerciala si dominau Mediterana, fara a mai pomeni legendarele lor calatorii spre continentul american sau in jurul Africii, de ce nu au lasat in urma lor nici o opera literara? Ce s-a intamplat cu limba sumeriana, cu cea mongola, vorbite la vremea lor de o buna parte a populatiei unor mari imperii?

Multe intrebari, putine raspunsuri, este clar ca ne lipsea o istorie universala scrisa de un lingvist, carte care nu s-a lasat prea mult asteptata. Ea ii apartine lui Nicholas Ostler, un mare iubitor si cunoscator atat al limbilor disparute, cat si a celor vii. Autorul are un remarcabil "simt" al limbajului, care depaseste cu mult aprecierea subiectiva, el ne vorbeste de "trasaturi distinctive ale traditiei" si se entuziasmeaza, pe buna dreptate, de austeritatea si egalitarismul arabei clasice, de sentimentul excesiv al propriei importante in chineza si egipteana, de rigiditate si credinta in spaniola, rationalitate in franceza, obsesia spiritului tranzactional, comercial in engleza.

Impartita, precum Gallia lui Caesar, in trei parti, istoria lui Ostler se ocupa de raspandirea pe continente a diverselor limbi, din cele