Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Eurasia nu-i America

Publicat in Curierul, joi 12 ianuarie 2006 ·

Fostului presedinte al Romaniei nu-i place cum arata capatul axei Bucuresti-Londra-Washington, promovata de actualul locuitor al Cotroceniului. Mai exact, Ion Iliescu este de parere ca democratia din SUA nu are viitor.

"Modelul american de consum nu va fi de folos pe termen lung oamenilor din Eurasia", a prezis Iliescu, aflat in Turcia, la un seminar intitulat "Euroasia, incotro?". "Un sistem in care 20 la suta din populatia lumii consuma 80 la suta din resursele naturale ale globului nu este, in mod evident, de promovat in viitor in aceasta regiune", s-a revoltat fostul sef de stat. Aceasta minoritate nu are nici un drept la o asemenea felie disproportionata din bunastare, a declarat Iliescu, citat de agentia Turkish Daily News.

Discutia a fost organizata de Consiliul pentru Afaceri Eurasiatice si de Consiliul pentru Relatii Economice Externe, iar de opiniile lui Ion Iliescu au beneficiat personalitati ca fostul presedinte turc Suleyman Demirel sau ca fostul vicepremier rus Igor Gaidar.

Fostul presedinte a adaugat ca, desi nu este in favoarea modelului american, crede ca nici Eurasia - dominata de doua mari entitati politice, Uniunea Europeana si China, nu ofera prea multe optiuni.

"Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa micsoreze distanta fata de Statele Unite, iar tarile dezvoltate trebuie sa faca primul pas spre redistribuirea balantei cresterii economice", a spus social-democratul.

Fostului presedinte al Romaniei nu-i place cum arata capatul axei Bucuresti-Londra-Washington, promovata de actualul locuitor al Cotroceniului. Mai exact, Ion Iliescu este de parere ca democratia din SUA nu are viitor.

"Modelul american de consum nu va fi de folos pe termen lung oamenilor din Eurasia", a prezis Iliescu, aflat in Turcia, la un seminar intitulat "Euroasia, incotro?". "Un sistem in care 20 la suta din populatia lumii consuma 80 la sut

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Iohannis la parlamentare. Ciolacu: „Nu este nevoie de legislație suplimentară/ Decidem luni”. Reacția președintelui PNL

HotNews acum 16 minute
Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat că partidul va decide luni dacă susține sau nu proiectul de lege care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Ciolacu susține că experții spun că nu este nevoie de o nouă lege

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Jandarmii și angajații Consiliului Județean Botoșani s-au raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Botosani News acum 16 minute
Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona. „Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 4 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Marcel Ciolacu: Am un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca / Am început un dialog pentru a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are un motiv de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului din Cluj Napoca, dar a adăugat că a început un dialog pentru a găsi o soluţie în acest sens şi a precizat că este ferm convins că acest lucru

Ciolacu, despre lipsa de la întâlnirea cu preşedinta CE: Nu cred că Nicolae Ciucă a scris postarea

Mediafax acum o ora
„Îmi pare rău de postarea domnului Ciucă. Dânsul doar trebuia să fie atent la agenda mea publică, eu am avut CSAT. Mai mult, pentru că m-aţi întrebat, am avut o discuţie cu preşedinta von der Leyen când se deplasa spre Polonia, am avut o discuţie cu

Debitul Dunării la intrarea în ţară, în creştere. Se estimează că viitura de pe Dunăre va intra în România în perioada 28-29 septembrie

Mediafax acum 17 minute
Conform sursei citate, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creştere, fiind sâmbătă de 5700 mc/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gos

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°