"Moartea domnului Lazarescu", castigatorul premiului sectiunii "Un certain regard" la Cannes, ruleaza de miercuri in cinematografele din Franta. In doua interviuri aparute in "Le Monde" si "Liberation" in ziua dinaintea premierei, regizorul vorbeste despre dificultatile intampinate in realizarea filmelor lui, privirea critica pe care o are asupra conationalilor si filmarile la "Moartea domnului Lazarescu". Cotidianul francez "Liberation" a descoperit un alt fel de Cristi Puiu. Personaj torturat si expansiv, regizorul a vrut sa descrie in pelicula "Moartea domnului Lazarescu" o lume fara dragoste, in care un om moare abandonat. Intr-o limba franceza pe care o stapaneste la perfectie, Puiu i-a povestit jurnalistului aspecte ale vietii sale, din care fac parte o copilarie petrecuta fortat in spitale, o criza cumplita de ipohondrie, relatii contradictorii cu tara sa, o viziune a unei lumi paradoxale uneori.
"Cand am inceput in 1992 sa studiez, la Geneva, Scoala Superioara de Arte, ma sensibiliza profund frumosul idealizat ca la Botticelli si detestam trivialitatea lui Rembrandt. O data cu trecerea timpului am constientizat ca scurgerea timpului inseamna implicit moarte. M-am dus imediat cu gandul la faptul ca cei pe care-i iubesc, parintii si bunicii mei, ar putea disparea, iar acest fapt de viata avea foarte putine sanse sa se desfasoare in conditiile botticelliene. Aceste ganduri sumbre m-au adus, spre surprinderea mea, mai aproape de Rembrandt, de cineastii John Cassavetes si Raymond Depardon.
Pentru a-ti demonstra tie insuti ca esti realist si ca esti cu picioarele pe pamant trebuie sa infrunti boala, moartea, sa accepti descompunerea. Culoare, miros si atingere... insa nimic care sa te duca cu gandul la frumusetea unei primaveri. Cum m-am obisnuit cu aceste ganduri? Exista ceva care sa te pregateasca pentru moarte? E vorba de o intelepciune pe care o cap
