Piata serviciilor private de curierat va creste in 2006, urmand sa atinga o cifra totala de afaceri de circa 130 milioane de euro, cu peste 30 la suta mai mult fata de anul trecut, spun oficialii Asociatiei Operatorilor de Curierat din Romania.
"Este o crestere peste a PIB-ului Romaniei si care se va mentine in acelasi ritm inca doi-trei ani. Trei sunt factorii care contribuie la aceasta crestere: sosesc noi firme straine, firmele actuale se dezvolta, apar firme autohtone. In consecinta, necesitatile de trafic sunt tot mai mari", a declarat pentru "Averea", secretarul general al AOCR, Octavian Badescu.
Nu numai companiile private se asteapta la crestere mare a pietei, ci si principalul operator de pe piata serviciilor postate din Romania: Compania Nationala Posta Romana.
"Pentru anul 2006, Posta Romana si-a propus o crestere cu 50% a trimiterilor postale de tip curierat fata de anul trecut: 20% din cresterea naturala a pietei, iar 30% din dezvoltarea unor pachete de servicii. Potentialul de crestere a pietei de curierat este foarte mare, in special pentru piata de direct mail, publicitate si vanzari la distanta.
Aceasta presupune dezvoltarea unor pachete constituite din servicii de corespondenta, mesagerie, servicii financiare", ne-a declarat Cristian Buciu, director Directia Exploatare Postala din cadrul Postei Romane.
Si Posta Romana, si firmele private cred ca ritmul de crestere a serviciilor de curierat se va mentine ridicat in urmatorii doi-trei ani. "Integrarea in Uniunea Europeana va determina, pe de o parte, cresterea traficului de curierat international, iar pe de alta parte, va aduce noi companii in Romania" ne spune Octavian Badescu.
Cei care apeleaza cel mai des la serviciile curierilor rapizi sunt, potrivit unor studii de piata, bancile, firmele de consultanta, cele de asigurari, furn