Ar fi extrem de usor de spus de maine ca euro e moneda noastra nationala, fiindca de facto am trecut deja la ea de ieri. Dar a recunoaste realitatea e tot una cu a trece la o adoptare rapida a monedei unice, iar noua tocmai criteriile de la Maastricht nu ne convin. Desi avem, poate, cea mai eurizata economie din Europa Centrala si de Est, vom fi totusi ultimii care vom adopta moneda unica europeana. Motivatia pentru aceasta trecere tarzie - in nici un caz mai devreme de 2012, dar mai probabil abia prin 2015 - e data de faptul ca preturile romanesti trebuie sa se alinieze la cele europene. Si atunci, zic oficialii, e o problema de suportabilitate sociala ca painea sa coste de cinci ori mai mult decat acum, iar zaharul - dublu.
Da, dar daca lasam deoparte painea, zaharul si uleiul - marfuri cu preturi semiadministrate prin rezervele strategice care stau in spatele lor - cu toate celelalte alimente suntem ca si aliniati. La fel cu benzina si gazele. Ba, medicamentele si electrocasnicele, detergentii si automobilele sunt chiar mai scumpe ca-n Occident. Numai terenurile si casele au ramas inca mai ieftine, ca sa avem si noi din ce face crestere economica, fiindca atunci cand vor ajunge si acestea la nivel european chiar ca-i greu de spus din ce se va mai majora PIB-ul.
Asadar, desi e o problema sociala, oamenii suporta deja preturi ca-n Vest. Mai mult, ei sunt obisnuiti sa calculeze in euro, dupa ce abia s-au dezvatat de socotelile in dolari. Mai bine s-ar recunoaste ca nu populatia-i problema, ci ministrii si managerii. Ca statul are nevoie de o politica monetara independenta si de un buget care sa-l lipseasca pe consumator de forta decizionala, pentru ca numai asa pot fi ascunse favorurile selective, insotite de erori in gestiune. Ca daca ar exista piete, si nu o economie impartita intre monopoluri, duopoluri si oligopoluri, marjele de profit s-ar duce
