"Primisem o pereche nou-nouţă de Levi's. Originali! Era prima mea pereche de blugi. Prin anii '70, îţi dai seama... Erau puţin mari, aşa că i-am dat bunicului meu, care era croitor, să-i scurteze. Cînd am trecut peste cîteva zile să-i iau, mi-au dat lacrimile. Îmi făcuse o pereche de pantaloni aşa cum ştia el că trebuie să fie un pantalon: îi tivise cu aţă neagră (tu nu vezi că aţa asta portocalie nu se potriveşte cu bleumarine?), le scosese eticheta, eticheta mea de Levi's! (cum o să porţi eticheta p'afară? - a întrebat el, năucit) şi îi călcase! Blugi cu dungă! Ce mai, se duseseră dracului blugii mei cei noi! Eticheta am recuperat-o, că bunică'meu nu arunca nimic, dar nu a vrut nici mort să mi-o coasă la loc. Lucrez de cincizeci de ani. Am făcut toate soiurile de pantaloni şi de costume, aşa ceva nu se face! - s-a revoltat el. Cîteva luni mi-a fost ruşine să ies pe stradă cu blugii mei cei noi, de care eram atît de mîndru..."
Şi amicul meu F. rîde, aducîndu-şi aminte de această peripeţie din adolescenţă.
- Dar despre mine ce ai putea spune, cum mă îmbrac? - întreabă A., provocatoare.
- Nu ştiu... e foarte... e diferit. Impresia mea este că aveţi stil!
- Ce stil!?
- Nu ştiu, pur şi simplu stil...
- Ce faci? - se repede deodată S.
- Ce să fac, îmi ung o felie de cozonac cu gem de măceşe, nu vezi? - răspunde, surprinsă, E.
- Da' ce are cozonacul, nu-i bun?
- Ba da, e foarte bun. De ce?
- Păi atunci cum poţi să-l mînjeşti cu gem?
- !?
- Nu-i nici o problemă dacă nu e loc, facem bufet suedez.
- !?
- Adică punem toată mîncarea la un loc şi fiecare se serveşte cu ce vrea şi cînd vrea. E mai simplu şi nici nu ocupăm toată camera cu o masă cît o zi de post.
- Bine, bine, ştiu şi eu ce-i aia bufet suedez, da' nu merge! - am sugerat eu, evaziv.
- Da' de ce?
Păi, nu ştiu, mi-am dat eu sea
