Desi n-as fi crezut acum vreo doua saptamani, am supravietuit Revelionului: in ciuda factorilor potrivnici (petardele, rachetele, manelele si cantitatile gargantuene de mancare), am apucat si 2006. Nu de alta, dar trebuia sa scap teafara din toate aventurile ca sa ma prezint la serviciu si nu care cumva sa ratez vreun deadline.
Ziua de 31 decembrie a inceput foarte promitator, avand in vedere ca tinerii viitori delincventi din cartier erau atat de entuziasmati de apropierea noului an incat s-au simtit obligati sa inceapa jocul de-a "hai sa aruncam cu petarde ca sa nenorocim nervii oamenilor, cainilor si pasarilor" inca de dimineata. Mie mi-era mila de porumbeii care zburau nevrozati si de cainii care tineau cu tot dinadinsul sa intre in scara, chiar daca stiau ca, odata ajunsi acolo, ii pandeste mania cerberului de la parter, concretizata prin chiftelute otravite si alte asemenea initiative crestinesti. Pe de alta parte, soferul de langa mine, cunoscut si sub numele "Cel care conduce ca un maniac si provoaca palpitatii si crize cardiace celor care calatoresc cu el, indiferent de varsta sau sex" era mult mai preocupat de faptul ca una dintre petardele aruncate cu darnicie de vecini i-ar putea nenoroci masina. Dupa cum s-a demonstrat mai tarziu, ceva-ceva tot trebuie sa se intample atunci cand ai o masina la care evident ca tii mai mult decat la iubita ta: in acest caz, masina a scapat de petarde, dar a fost izbita in parcare de vecinul si bunul prieten al proprietarului care, desi are carnet de conducere de 15 ani, conduce mai prost decat mine (care sunt femeie si nici macar nu am permis). Vom reveni oricum asupra mult-hulitelor femei-sofer, care, dupa cum s-a vazut, sunt mult mai pretuite de companiile de asigurari decat stimatii domni.
In fine, tocmai cand ma uitam pe geam la un porumbel in plina criza de isterie, se produce inevitabilul - ve
