Din cele mai vechi timpuri, războiul a fost considerat o acţiune socială legitimă şi s-au găsit în fiecare operă istorică argumente în favoarea lui, chiar valori care să-l justifice şi înnobileze. Unul din marii filozofi ai omenirii, Hegel, a preamărit valoarea etică a războiului şi efectul salutar pe care-l are asupra sănătăţii morale a naţiunilor.

Războiul a cunoscut o traiectorie istorică semnificativă, atît în ce priveşte atitudinea faţă de el, cît şi utilitatea lui ca metodă de rezolvare a problemelor ivite între comunităţi şi state. Timp de milenii, atitudinea faţă de război nu a înregistrat schimbări majore: războiul era considerat parte a vieţii sociale cu un anumit statut de legitimitate. Este semnificativ că nici după primul război mondial, cu imensele lui sacrificii de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale colosale, nici dreptul internaţional, nici Liga Naţiunilor nu declarau războiul în afara legii, reflectînd mentalitatea unei epoci în care folosirea forţei rămînea încă arbitrul suprem al conflictelor internaţionale.

Momentul de cotitură l-a constituit cel de-al doilea război mondial. Caracterul lui distrugător, milioanele de morţi, barbaria hitleristă şi genocidul pricinuit de ea, precum şi efectul înspăimîntător al primelor bombe atomice la Hiroshima şi Nagasaki, au răvăşit atît de adînc conştiinţa omenirii, încît făuritorii Chartei ONU au stipulat expres interzicerea folosirii forţei ca principiu fundamental al dreptului internaţional contemporan.

În ţările democratice occidentale, dat fiind proeminenţa sentimentului popular exprimat prin opinia publică, presa joacă un rol esenţial în deciziile cu privire la pace şi război. De aceea, în această analiză cu privire la războiul din Irak, toate informaţiile, relatările şi aprecierile sînt extrase din presa americană, precizîndu-se în fiecare caz sursa şi data respectivă.

Calea se