Radu Preda, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxa(Foto: )
Pe de o parte, episcopii din nord, grupati in jurul IPSS Bartolomeu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, membrii fondatori ai noii mitropolii de la Cluj au acceptat sa se intalneasca, la sediul Arhiepiscopiei de Alba Iulia, cu IPSS Laurentiu Streza, PSS Visarion Rasinareanu, episcop vicar la Sibiu si PSS Ioan Selejan, episcopul Harghitei si Covasnei, in conditiile unei reuniuni fratesti, si nicidecum in cadrul unui sinod mitropolitan. Pe de alta parte, gruparea de la Sibiu, in frunte cu mitropolitul Streza, nu a fost de acord cu propunerea facuta de confratii din nord, ei mergand pe ideea desfasurarii sinodului, asa cum este specificat in sfintele canoane.
Ramane pe saptamana viitoare
Asa ca intalnirea dintre cele doua tabere mitropolitane nu a mai avut loc, dupa cum a precizat Pr. Bogdan Ivanov, purtatorul de cuvant al IPSS Bartolomeu, urmand ca discutiile sa aiba loc in plenul urmatoarei sesiuni a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, care va avea loc la Bucuresti, in zilele de 17 si 18 ianuarie.
Disponibilitatea celor de la Cluj pentru dialog a fost contracarata de fermitatea mitropolitului Laurentiu Streza, care a declarat, dupa inscaunarea sa, ca el a fost ales mitropolit peste intreg Ardealul, iar pana la definitivarea initiativei unei a doua mitropolii in Transilvania, teritoriul sau canonic ramane nestirbit.
Oficiali din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului au mentionat ca ei doreau aceasta intalnire la Sibiu, sub recunoasterea si conducerea mitropolitului Ardealului in functie, IPSS Laurentiu Streza, si sub forma unui sinod regional, asa cum s-a mai desfasurat pana acum.
Pana la definitivarea formalitatilor si oficializarea numelui mitropolitului de la Cluj,