"Da cu tine ce-i mă?" "Ce să fie boierule, io's om năcăjit cu dajdea dă la stăpînire pă cap, cu copii mulţi şi cîte şi mai cîte. Io cu lacrimi fierbinţi mă rog, şi-n genuchi mă rog, să-mi faci dreptate boierule că io ajutor n-am de la nimeni decît de la cinstitul obraz al domniei tale şi dă la bunul Dumnezeu." În timp ce vorbea, ţăranul morfolea în mîini o căciulă neagră şi se legăna de pe un picior pă altul, privind cu umilinţă şi cu teamă în pămînt. "Eu te-am întrebat ce te aduce aici, de ce-ai venit pînă în poliţia Bucureştiului." "Io, boierule, am o judecată cu unu Danciu d'acolo dă la noi din sat dă la Ologi, că tactirul se urmează aşa: astă-vară l-am împrumutat pă Danciu ăsta c'un cal, c-avea nevoie să să ducă la oraş, să umble prin judecăţi cu Spiridon călugărul de la moşia mănăstirii că-i furase prunele dă prin livezi şi-i tăiase fînu dă pă cîmpu dă la nucul cel mare din mijlocul locului. Şi după ce l-a prins cu prunele în sac, tot călugărul a sărit la bătaie şi i-a dat c'un ciomag în cap dă l-a ologit." "Şi ce treabă ai tu cu bătaia lor?" "Io n-am boierule. Da i-am dat calu, ş'acu nu vrea să mi-l mai dea şi mi-a rămas cîmpu nearat şi nesămănat şi-mi mor copiii de foame. Că după ce a umblat pă la judecăţi, călugăru Spiridon a venit într-o noapte şi i-a călcat casa hoţeşte şi l-a chinut pă el şi pă Uţa, nevastă-sa, pînă la moarte, de au rămas acu toţi schilozi şi secaţi." "Şi de ce nu te-ai dus la ispravnicul locului, ce vii la mine cu braşoave?" "Am fost, boierule, da eu n-am rămas mulţumit pă judecata ispravnicului că el nu mi-a făcut nici o dreptate. Că zicea dumnealui ispravicu, că dă unde să-mi dea calu că dacă a murit. Da io ştiu că n-a murit boierule, ci l-a vîndut la tîrg la Buzău şi banii i-a împărţit cu zapciul dumnealui ispravnicului. Şi d-aia m-a dat afară şi mi-a zis că dă mai vin cu poveşti dă astea pă la uşile lui mă trimite la ocnă să putr