prima contribuţie modestă la o temă atît de mare
Există o scurtă proză a lui Borges care, pentru mine, rezolvă definitiv problema patriei şi, prin extensie, marea problemă derivată, cea a patriotismului. Se numeşte Istoria războinicului şi a prizonierei şi poate fi găsită într-unul din volumele de maturitate ale lui Borges, numit Aleph. În această bucată de proză, ni se prezintă două cazuri, opuse ca sens, dar identice ca esenţă sau - cum spune autorul cu mult mai bine decît aş putea să o fac eu - "faţa şi reversul unei monede, pentru Dumnezeu egale".
Despre primul caz, Borges ne spune că l-a aflat într-o carte a lui Croce. Este cazul lui Droctulft, un războinic longobard care participă la asediul Ravennei, în secolul al VI-lea sau al VIII-lea - sursele lui Borges sînt, desigur, borgesiene. Acest războinic, venit din întunericul reavăn al pădurilor nepătrunse, febril de energia păgînă a distrugerii, bîntuie alături de "ai săi" cîmpia nordică italiană, ca să prăduiască, să siluiască, să ucidă, într-un delir pur al anarhiei. Însă trăieşte un şoc în faţa Ravennei, oraş în care vede ceva ce nu mai văzuse vreodată: "Vede ziua, marmura şi chiparoşii. Vede o lume multiplă, dar ordonată; vede un oraş, un organism făcut din statui, temple, grădini, case, biserici, fîntîni, capiteluri şi spaţii libere frumos ordonate" - spune Borges. Ceva în sufletul inocent şi crud al sălbaticului se mişcă, ceva nebănuit se deşteaptă în el sau, poate, ceva din el, ce fusese atît de evident încît părea natural, se stinge pentru totdeauna. Droctulft trece de partea Ravennei şi moare apărînd oraşul pe care venise să-l atace, împreună cu "ai săi". I s-a construit un mormînt superb pe care s-a scris un epitaf în latină. Sigur că, purtat de instinctele sale pure, războinicul Droctulft nu avea nici cea mai vagă bănuială că poate exista ceva ce se numeşte istorie, dar, din punctul de
