Sunt apostrofată din toate părţile; nici nu-mi imaginam că este atât de complicat să scrii la ziar. Colegii, dacă îi pot numi aşa, mă rog dacă ei acceptă a fi colegi cu o „doamnă casnică" de când se ştie, spun că ceea ce am scris ieri a fost o „lăbăreală" (scuzată-mi fie expresia, dar i-am citat ad-literam), iar Popeasca mi-a scris că nu mă ridic la înălţimea pretenţiilor ei. Bine că e ea deşteaptă! De fapt este, că m-a lăsat cu toate pe cap. Nici nu am avut cui să explic calvarul prin care am trecut ieri. Aşa cum spuneam, aş fi vrut să merg în audienţă la primar să-i propun treaba cu investitorii din Congo. Cred că un baston din bambus în locul bâtei de baseball cu care îşi întâmpină cetăţenii incomozi în propriul birou s-ar aşeza mult mai bine, şi mai moale, pe spinarea lor. Sincer, mi-a fost frică să merg în audienţă. Am auzit că are şedinţă la partid (Cum care partid? Ăla care îi vine ca o mănuşă democrată) aşa că m-am postat la coafura de lângă, să îl păzesc şi să-l abordez pe stradă. Că mă cam îndoiesc că pe stradă l-ar fi lăsat inima să mă altoiască. Cu cine credeţi că

m-am întâlnit la coafor? Cine stătea sub o cască, cu ochii pe intrarea la primărie? Dinu Socotar. Am crezut că se buclează, ondulează, dar mi-am dat seama că şi el se camuflează. Îl întreb: „Şi dumneavoastră?" şi fac un gest semnificativ înspre primărie. El dă amărât din cap şi nu mai îndrăznesc să-l sâcâi. După câteva minute consider ca a venit momentul să ne implicăm într-o bârfă serioasă, demnă de un salon din buricul târgului. „Dom'le ce oameni! Chiar aşa să vă înlăture fără nici o remuşcare. Când PD se lupta pentru Băsescu, Florea vă dădea cu pietre în geamuri. Acum, v-a furat partidul". Dinu dă şi mai amărât din cap, mai să spargă plasticul de la cască. Îmi pregătesc urgent batistele din hârtie, în caz că situaţia ia o turnură tragică. Pentru el, nu pentru mine. Stăm noi ce stăm