Intr-o lume a Razboiului-fara-cap-si-fara-coada, Diego Cabral era doar ordonanta generalului Almarth.
La numai citeva secunde de la raspindirea vestii ca generalul fusese declarat tradator - dupa ce disparuse undeva, In teritoriile controlate de mutantii vegetali - Diego Cabral si-a scos, din valiza sa de lemn, covorul zburator, s-a apucat sa-l scuture de praf si sa-l curete cu apa si otet de mere. Apoi l-a pus la uscat, tinindu-l la soare timpul regulamentar, l-a periat si tesalat si, abia dupa ce a facut cum scrie la carte toate acestea, a Indraznit sa se foloseasca de el pentru a dezerta... Voia sa se duca acasa, la Feliz si la copii, dar a cazut Intr-o ambuscada aeriana. Moliile tricefale i-au devorat covorul zburator, obligindu-l sa aterizeze fortat, In apropierea unui oras pustiu, sutinut doar de zdrentele ramase.
Patru roboti si un barbat care fuma, tinind tigara In nara stinga. Era Inalt si viata lui se masura, acum, In minute. Pe obraz avea o rana ce mustea de singe, o taietura adinca lasata de o lama muiata In anticoagulantul fara de leac al soldatilor din Garzile de Noapte. Se stingea Incet, sustinut de doi dintre roboti. Ceilalti doi supravegheau masina de citit gindurile.
- Sa ne adapostim, a suierat barbatul.
Au patruns In oras. Masina se gasea Intre Diego Cabral si omul care tocmai Isi termina tigara.
Robotii i-au condus spre un tobogan de acces. S-au lasat sa alunece In Intuneric. La subsol, gura toboganului se deschidea Intocmai ca o pilnie. Lumina difuza. Un adorarium auster si neaerisit.
"Masina de citit gindurile functioneaza", a remarcat Diego Cabral, dar era o observatie suficient de tirzie. Mintea sa suportase sondajul psi si nu mai era nimic de facut. Peretii Incaperii miroaseau a solvent si a boala. Masina fusese proprietatea generalului Almarth si nu-si tradase stapinul.
