E greu de crezut ca a plecat dintre noi atat de neasteptat. Sau, pentru cei care l-am pretuit, pur si simplu ca nu mai este.
Ce am putea spune astazi, dupa o luna de la disparitia - pe cat de brusca, pe atat de discreta - a unui adevarat senior al istoriei si criticii de arta?! Astazi si poate inca multa vreme. Ca ne-a lasat o monografie monumentala Alexandru Ciucurencu, pe langa atatea alte monografii si studii critice? Ca avea in lucru o mult asteptata incursiune in viata si opera lui Nicolae Grigorescu? Sau ca amintirea acelor clare, rafinate si scurte speech-uri, rostite cu prilejul vernisajelor, ne uneau pe toti cei prezenti la astfel de intalniri printr-o unda nevazuta, care emana bucurie estetica, incantare si o incomensurabila placere mentala? Armonia frazelor, elocinta si structurarea sintetica a ideilor exprimate frust, fara artificii retorice, de catre Radu Ionescu aveau ceva din spontaneitatea tuselor ferme, ale unui artist dintre cei mari, in conturarea unui portret. Poate ca asa va ramane in capitolele istoriei artei romanesti si in arhiva sentimentala a celor care l-au iubit: un cautator al esentelor, convins ca frumusetea lumii are ceva din chipul fiecaruia dintre noi, sau mai degraba a modului cum stim sa o descifram; retras, discret si capabil de prietenii profunde. Asa l-am cunoscut pe Radu Ionescu, in viziunea caruia "Criticul de arta nu este o comisie de indrumare, nici o dadaca. El este un privitor cu un ochi mai exersat si mai inclinat sa se lase impresionat de frumos, sau lezat de urat, si prin revelarea calitatilor sau defectelor unui artist il poate face pe acesta sa devina mai receptiv fata de propria sa creatie". In amintirea unei bune colaborari jurnalistice, mai adaug unul din gandurile sale despre esenta artei brancusiene, prilejuit de comentariul aforismelor lasate de sculptor, ce au facut obiectul volumului in editie trilingva,
