Toata lumea este unanim de acord ca Romaniei ii va fi greu sa intre in Uniunea Europeana noua la vedere si veche pe dedesubt. Din pacate, tara noastra, in ciuda aprecierilor privind stabilitatea macroeconomica, ramane intr-un punct critic. Adica riscurile in situatii de catastrofa sunt enorme. Fie ca ne-am confruntat cu inundatiile ori cu seceta, fie ca ne-am confruntat cu ninsori puternice ori cu pericolul cutremurelor, de fiecare data nota de plata a fost foarte mare. Toate acestea sunt cauzate de lipsa cronica a investitiilor in infrastructura, inca precara si, mai ales, inca imbatranita. Constructiile se degradeaza continuu, sistemele de irigatii si cele de desecari au fost lasate in paragina, podurile rutiere si cele de cale ferata impun reparatii capitale urgente, drumurile se rup sub noi, iar infrastructura subterana nu a fost inlocuita niciodata. In aceste zile premierul Tariceanu a anuntat un plan de investitii pe care l-a caracterizat drept strategic, un plan de investitii ce nu este atat de ambitios pe cat este de necesar. Pentru ca el inseamna dezvoltarea infrastructurii de transporturi, constructia de locuinte, modernizarea cladirilor, dezvoltarea rurala, a educatiei, a serviciilor din sanatate, precum si modernizarea agriculturii pornind de la comasarea terenurilor. In ceea ce priveste finantarea acestor proiecte, se pare ca banii nu sunt chiar o problema. Pentru o mare parte din aceste investitii, in special pentru continuarea lucrarilor la autostrada Bucuresti-Constanta, exista deja fonduri bugetare ori credite externe. In plus, autoritatile conteaza si pe sumele provenite din privatizare (fosta si viitoare) ori pe alte acorduri internationale de finantare care sunt pregatite in acest moment. Problemele cu acest megaplan de investitii sunt insa de alta natura. Sunt probleme care tin de risipa din bani publici si slaba prestatie in ceea ce priveste c