Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL Braila e pe drumul cel bun

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 14 ianuarie 2006 ·

Dupa luni de scandaluri, controverse si tergiversari, se pare ca lucrurile in cadrul organizatiei brailene a PNL incep sa intre, in sfirsit, pe fagasul cel bun. Astfel, conform declaratiilor oferite atit de primarul Constantin Cibu cit si de deputatul PNL Gabriel Sandu, discutia care a avut loc ieri, la Bucuresti, intre reprezentantii conducerii centrale a PNL si cei doi "rivali" din cadrul filialei brailene, adica primarul Cibu si senatorul Dan Sabau, a avut rezultate satisfacatoare pentru toate partile implicate. Mai precis, dupa o zi de negocieri politice, aripa Sabau si aripa Cibu au ajuns la o intelegere in ceea ce priveste alegerile din data de 4 decembrie, precum si excluderile din partid de la sfirsitul lunii octombrie. Referitor la acest lucru, deputatul Sandu ne-a explicat ca cele doua parti au decis sa ajunga la o intelegere inainte de a fi prezentate cele doua cazuri Inaltei Curti de Onoare si Arbitraj, tocmai pentru a dovedi buna credinta si dorinta de a forma o echipa la nivelul organizatiei PNL Braila: "S-a decis sa se renunte la excluderile care s-au facut la sfirsitul lunii octombrie, iar in schimb sa ajunga toata lumea la concluzia ca alegerile din decembrie 2005 au fost nestatutare. Toata lumea a fost de acord ca la nivelul judetul Braila trebuie sa functioneze asa cum trebuie filiala PNL si ca trebuie sa se inteleaga unii cu altii. Eu oricum, am zis ca, in contextul in care aceasta filiala nu e foarte numeroasa, e normal ca toata lumea care si-a manifestat preocuparea la alegerile din 2004, sa fie primita, iar cei care s-au implicat serios sa primeasca functii importante". Acesta a mai adaugat ca, in acest context, dupa o viitoare intrunire a Comitetului Interimar, alegerile municipale vor fi fixate pentru data de 15 februarie, iar cele judetene pentru jumatatea lunii martie: "Acum, cred ca joia urmatoare, se va intruni comitetul interimar, care v

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Final de drum, început de viaţă – Simona Halep: „E timpul să aflu cine pot fi dincolo de tenis”

G4Media acum 28 minute
Într-o postare pe rețelele sociale, Simona Halep își la revedere de la tenis și spune că e momentul din viață în care e timpul să afle „cine poate fi dincolo de tenis”. Cu aceste cuvinte, fosta lideră WTA și-a deschis sufletul pentru fani, ea anunțâ

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 43 minute
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Tragerile LOTO de duminică, 11 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,56 milioane de euro

HotNews acum o ora
Duminică, 11 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 mai, Loteria Română a acordat peste 21.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,19 milioane de lei. Nu

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 3 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Leon al XIV-lea va spune prima sa rugăciune în calitate de Papă de la Bazilica Sfântul Petru

Ziarul Financiar acum o ora
Leon al XIV-lea va oficia rugăciunea duminicală pentru prima dată în calitate de Papă. Eveniment va atrage mii de turişti şi credincioşi. De la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul papă va spune „Regina Caeli” („Regina Cerului”), o rugăciune adres

Donald Trump crede că Putin e sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina: „Va fi o lume cu totul nouă și mult mai bună”

Libertatea acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, crede că omologul său rus Vladimir Putin este sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina și spune că speră la o lume mai bună.

Auchan închide 25 de supermarketuri şi concediază 710 angajaţi, ca parte a unui plan de restructurare, în Spania

Libertatea acum 3 ore
Retailerul francez Auchan a anunțat închiderea a 25 de supermarketuri, ca parte a unui plan de restructurare, iar această decizie va duce la desființarea a peste 700 de locuri de muncă, în Spania, potrivit AFP.

FCSB, campioana României și în sezonul 2024/2025

Ziua Constanta acum 2 ore
FCSB și-a apărat cu succes titlul de campioană a României cucerit sezonul trecut, asigurându-și matematic și cucerirea campionatului 2024/2025. În runda a opta din play-off, Universitatea Craiova a remizat pe teren propru cu CFR Cluj, 2-2, iar acest

Dan Petrescu a reacționat după ce FCSB a luat titlul: „Cine țipă mai tare la arbitrii are succes”

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat după remiza „feroviarilor” cu Universitatea Craiova, scor 2-2, meci care a trimis titlul de campioană în tabăra celor de la FCSB.

Vremea

București
acum

16°
dum.

7°/23°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°