Sunt intrebata destul de des cum ma mai simt. Cum mai sunt. Si ma blochez. Este o intrebare cu o singura varianta de raspuns, desi am impresia ca de la mine se asteapta mai mult. Ce pot raspunde? IN MEMORIA LUI VLADUT Sunt intrebata destul de des cum ma mai simt. Cum mai sunt. Si ma blochez. Este o intrebare cu o singura varianta de raspuns, desi am impresia ca de la mine se asteapta mai mult. Ce pot raspunde?
La intrebarea "Ce mai faci?" nu exista decat un raspuns corect: "Bine!". Oamenii te intreaba din politete si asteapta un raspuns politicos. Nu are nimeni nici timpul, nici rabdarea necesare sa asculte tanguieli, povestiri... mai ales daca esti pe strada ori intr-un magazin... Sunt cazuri in care nu ai incotro: trebuie sa "faci bine". Chiar daca interlocutorul insista si, poate ca el are timp, se intampla sa nu ai tu sau sa nu o mai poti lua de la capat mereu, constant sa retraiesti tocmai clipele de care ti-e atat de frica. Si continuu: "Da, fac bine!". "Esti sigura? Bine, bine?" Deja in acest moment s-a ajuns prea departe - nimeni in postura mea nu poate sa faca chiar atat de bine, desi poate se chinuie sa para asa. Dar sunt situatii in care esti fortat sa supralicitezi: "Da, domâle! Fac bine! Cat se poate sa fac de bine, fac!". Deja cred ca si dumneavoastra ati simtit iritarea din glasul meu, nu se poate ca interlocutorul sa n-o simta si se opreste. Lamurit sau nu, ne luam ramas bun si pleaca.
Este o situatie foarte clara: nici un om care pierde o persoana atat de draga nu mai poate face vreodata "bine". "Binele" acela care a fost odata, "binele" acela sincer, din suflet pe care-l spuneai cu toata gura, s-a dus. Nu mai exista. "Binele" de-acum e o copie nereusita a celui dinainte.
Poate ca erau zile si inainte in care nu faceam chiar atat de "bine", insa acum le vad pe acelea ca zile fericite. Am stat si am intors viata pe toate par
