COSTINESCU - BLAREMBERG La sfarsitul secolului al XIX-lea, clasa politica romaneasca inca nu se obisnuise cu libertatea cuvantului, desi aproape toata aceasta clasa politica luptase pentru castigarea acestui drept.
Lupta dintre cele doua mari partide - conservator si liberal - se ducea in mare masura in cadrul presei scrise. Fiecare "partida" avea cate un organ de presa prin care isi ataca adversarul. Conservatorii aveau Timpul, la care scria Mihai Eminescu, iar liberalii isi exprimau ideile prin ziarul Romanul, condus de C.A. Rosetti. Emil Costinescu, un om politic liberal important, era redactor la aceasta din urma publicatie. "Scria articole foarte violente contra conservatorilor", isi aminteste doctorul Constantin Severeanu-Dimitrescu in memoriile sale. Doctorul l-a cunoscut indeaproape pe Costinescu, inca de pe vremea cand Romanul era la inceputurile sale, pentru ca si el colabora la acest ziar: "Scriam, traduceam din franceza, mai faltuiam si eu foile si ajutam la expeditie", noteaza Severeanu in 1929.
HAZLIU. "Costinescu era comunicativ si hazliu; adesea ma intreba: «Ia asculta-ma, doctore, n-ai ciupit vreun sfant de la vreun client sa cumparam covrigi, ca ne este cam foame»." Asta pentru ca la ziarul lui Rosetti era o "saracie lucie", dupa cum isi aminteste doctorul. Mai tarziu, cand liberalii au ajuns la putere, Emil Costinescu si-a dovedit capacitatea de om politic, reusind sa impuna o lege importanta, Legea desfiintarii "axizelor (accizelor) comunale". Dar Emil Costinescu, omul care a ajutat Romania sa mai faca un pas inainte spre statutul unei tari civilizate, a trebuit sa-si apere ideile cu ajutorul floretei. Doctorul Severeanu isi aminteste patania. Pentru ca Emil Costinescu scria articole "foarte violente cotra conservatorilor", capitanul Alexandru (Sasa) Blaremberg "a crezut nimerit sa le ia apararea, si asa a provocat pe Costinescu la d