- Cultural - nr. 9 / 16 Ianuarie, 2006 T oamna de-abia-si intrase in drepturi si cursurile universitare isi deschideau primele file. Ca echinoxist cu "state vechi", grijile cele dintai se legau de sumarele revistei, iar un gand amanat si din sfiiciune si emotie statea ca un ghimpe in asteptarea mea. Si-atunci mi-am zis, vorba ceea, "Pe cai!". In curtea unui bloc din Piata Amzei, din Bucuresti, "copacul Gica" isi scuturase deja din frunze, dar acestea parca nu deranjau pe nimeni. Erau lasate pe asfalt, ca o recunoastere a drepturilor unui anotimp legitim. Nichita Stanescu m-a primit cu entuziasmul sau proverbial, de parca ne-am fi cunoscut de la inceputul lumii, ca doi vechi camarazi. Dialogului nostru, inregistrat pe banda, i-a urmat o invitatie la plimbare. Pare de neimaginat cum un mare poet se poarta cu atata deschidere cu un june pe care l-a vazut prima oara in viata lui si care, desigur, nu-i spunea nimic, in afara de o apartenenta la un fenomen, "echinoxismul". Nichita nu era foarte vorbaret. Pasea agale, apropape silentios, raspundea intrebarilor mele doar in metafore. Era o masina de metafore. Totul in rostirea lui se transforma in metafora. Din cand in cand se oprea si, ca si cum ar fi prezentat una dintre minunile lumii, spunea: . "Aici isi avea casele Slavici", "Candva Caragiale a locuit aici", "Aici e un loc sfant, e al lui Eminescu, care ne-a facut pe toti si care ne-a scris pe toti. In camera de sus, nestiuta de cei care trec prin fata ei, si-a scris Kamadeva". Si versurile din Kamadeva le rostea de parca s-ar fi spus singure: "Cu durerile iubirii / Voind sufletu-mi sa-l vindec, / L-am chemat in somn pe Kama- / Kamadeva, zeul indic. // El veni, copilul mandru, / Calarind pe-un papagal, / Avand zambetul fatarnic / Pe-a lui buze de coral, // Aripi are, iar in tolba-i / El pastreaza, ca sageti, / Numai flori inveninate / De la Gangele maret. // Puse-o