LITERATURA Scriitorii romani au tratat duelurile in lucrarile lor mai degraba cu un zambet in coltul gurii, decat cu seriozitate, emotii sau lacrimi amare. Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, I.L. Caragiale sau Camil Petrescu si-au implicat personajele in dueluri mai mult sau mai putin serioase.
La personajele lui Alecsandri, duelul este mai mult o joaca, un moft, asa cum se pare ca era tratat acest tip de infruntare si in saloanele iesene de pe vremuri.
"IN PROVINTIE". Gulita al coanei Chirita il surpinde pe "ofiteriu" Leonas sarutand-o pe Luluta. Si cum fata ii era tare draga lui Gulita, decide sa provoace pe neobrazatul care a indraznit sarutul la duel.
Leonas insa il trateaza cu jucarii de ciocolata si ii propune un duel cu mingea sau de-a "baba-oarba". Intervine si Chirita, ingrozita ca micutul ei ar putea fi ucis. "Hainducul" Leonas fuge. "Barzoi: Ce spui, ma Ioane, de duel?... Gulita?... duel!...unde-i... A! iacata-l...Gugulea babacai!... unde-i duelgiul, sa-l trantesc la gros? Gulita: O luat talpasita, babaca... l-am spariet eu. Barzoi: Viteazuâ babacai viteaz!... Da bine, Chirito, pentru ce era sa se puna in primejdie odoruâ?"... "Ca si echitatia, fumatul, dantul, balul mascat sau jocul de carti, pentru Chirita & Co. duelul nu este altceva decat un alt obicei la moda, un act de loisir, care trebuie practicat de oamenii cu rang din toata Europa, fie din Londra sau din Focseni», apreciaza Andrei Oisteanu.
"DE CURTE VECHE". Duelul ii framanta la un moment dat si pe "Craii de Curte-Veche" a lui Mateiu Caragiale.
"Ma incunostinta de acestea toate, aiurit inca, Pirgu, dupa ce primisem de la cei doi luptatori cate un ravasel; fiecare ma ruga ca, in vederea unei rafuieli cu celalalt pe calea armelor, sa-i slujesc de martor si sa-i gasesc un al doilea. Imi fu mai usor decat as fi crezut sa impiedic iesirea pe teren.
Stiam fr
