"Sarbatoarea revistei este si sarbatoarea cititorilor ei".
In atmosfera de sarbatoare prilejuita de bucuriile Craciunului si ale Anului Nou, "Formula As" se pregateste sa isi aniverseze aparitia pe tarabe a numarului 700. Ca o cititoare fidela ce sunt, ma grabesc sa va transmit gandurile mele sincere, insotite de urari de viata lunga, condei inspirat tuturor celor ce trudesc la crearea acestei publicatii, in care noi, cititorii, regasim un spatiu in care primeaza inteligenta, bunul simt, preocuparea dvs. de a ne impartasi cu naturalete si simplitate cele mai valoroase subiecte din cultura si spiritualitatea romaneasca. Parcurgand numar de numar revista "Formula As", simti cum acumulezi un important tezaur ce te transforma dintr-un simplu cititor intr-un elev silitor ce se straduieste sa adune un bagaj de cunostinte pentru minte, suflet, dar si pentru viata de fiecare zi; citind an dupa an revista devii, fara sa vrei, absolvent al unei "institutii numite "Formula As"".
Grija pentru cuvant si asezarea lui in pagina se simte din momentul in care deschizi prima data revista, si o multime de trairi te coplesesc: incantare, emotie, speranta, incredere, mandria de a apartine acestui pamant binecuvantat! Iti promiti atunci ca vei incerca sa nu scapi nici un numar. Si cand te uiti la raftul tot mai neincapator sa-ti adaposteasca colectia, iti dai seama ca ti-ai onorat promisiunea facuta. Si asta nu e neaparat meritul tau, e meritul celor care scriu cu litere-magnet, litere ce te atrag ori de cate ori pe taraba isi face aparitia revista a carei prima pagina o vezi din departare. E suficient sa iti arunci privirea pe sumar si ai deja prefigurate cateva ore de desfatare, pe care revista ti le ofera la un pret incredibil de mic, in raport cu tot ceea ce se gaseste pe piata capitalista romaneasca, atat de preocupata de profituri uriase, obtinute peste noapte. Asup