Integrarea va trebui să aducă o simplificare a procedurilor de vămuire, simultan cu creşterea securităţii şi a eficienţei controlului. Chiar dacă pare paradoxal, provocarea este reală, în Integrarea va trebui să aducă o simplificare a procedurilor de vămuire, simultan cu creşterea securităţii şi a eficienţei controlului. Chiar dacă pare paradoxal, provocarea este reală, în condiţiile în care România va avea de gestionat sute de km de frontieră terestră a Uniunii Europene, fiind răspunzătoare pentru securitatea a jumătate de miliard de europeni.
Vămuirea internă, în sistem simplificatLa acest moment, 40 la sută dintre agenţii economici care au mai mult de 100 de declaraţii vamale pe an, minimum 10 operaţiuni pe lună, vămuiesc la domiciliu. Vămuirea simplificată înseamnă lipsa participării fizice a lucrătorului vamal. Marfa se descarcă - pentru import - sau se încarcă - la export - la sediul firmei, iar aceasta transmite informatic sau pe fax documentele de vămuire. Apoi depune o declaraţie periodică cu suma operaţiunilor. "Îi credem pe cuvânt, sunt agenţi economici care au un tratament preferenţial bazat pe o autorizare prealabilă; e o practică comunitară pe care o veţi regăsi în noul Cod Vamal", explică ştefan Diaconu, preşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor. Noul Cod Vamal este încă la Parlament, pentru aprobare. La frontiere, obiectivul este ca la momentul integrării controlul fizic să nu depăşească 15 la sută, ne-a declarat ştefan Diaconu. Asta ar însemna o maşină din şapte. Acum sunt zone unde controlul fizic este de maximum 20% - la graniţa de vest -, dar sunt zone unde este şi de 80% - în Portul Constanţa. Obiectivul nu e valabil şi în est, "o zonă unde infracţionalitatea transfrontalieră este suficient de prezentă; şi-atunci suntem un pic mai precauţi".
UE investeşte în graniţa de est
Vama a demarat un program de twinning cu spaniolii,