Anul acesta sărbătoreşte 40 de ani de carieră, perioadă în care a reuşit, graţie magiei vocii sale, să încânte milioane de români. Iar atunci când a depăşit graniţele ţării, cei care au venit să-l asculte au avut parte de momente emoţionante unice.

Gravitatea vocii sale dublată de un repertoriu muzical reprezentativ pentru Valea Mureşului şi a Gurghiului, l-au ţinut zeci de ani în atenţia iubitorilor de folclor. Doar ultimii ani, aceia ai unei economii de piaţă greşit înţelese au văduvit auditoriul muzicii de gen de o voce şi o prezenţă aparte. Dar povestea nu s-a terminat…

Pe Rât la Icland

Totul a început în copilărie. Rămas orfan de tată la doar patru ani, a dus-o destul de greu. Dar radioul vecinului de unde ajungeau până la el vocile cântăreţilor de muzică populară îl făcea să i se pară totul mai uşor. După terminarea clasei a şaptea a stat un an acasă şi a muncit la câmp. Dar dorul de şcoală l-a purtat tocmai la Timişoara, unde dimineţile de internat începeau cu muzica bănăţeană care se revărsa din difuzoare. În prima vacanţă, mama lui a rămas uimită auzindu-l cântând. Pentru că nimeni nu bănuia măcar că acest copil ştie să cânte. Întors în Timişoara a intrat în orchestra de muzică uşoară a şcolii şi primul cântec pe care a avut curaj să îl cânte a fost "Macarale argintii", spre nemulţumirea profesoarei de canto, care i-a spus că vocea lui este prea gravă şi cel mai bun stil care i s-ar potrivi ar fi muzica populară. "În vacanţa de vară era o sărbătoare a satului şi scena era improvizată pe platforma unui tractor. Când am cântat eu, lumea se întreba cine o fi copilul ăsta. Locuiam la vreo doi km de sat şi singura mea legătură cu satul a fost şcoala. Apoi am plecat la Timişoara, aşa că nu era de mirare că nu mă cunoştea nimeni. După doi ani am terminat şcoala şi m-am întors acasă. La 17 ani m-am înscris la Şcoala Populară de Artă, deş