Recunosc că nu sunt o persoană foarte credincioasă, dar ceea ce se întâmplă în ultimul timp în lumea ortodoxă a Transilvaniei nu încetează să mă uimească. Nu neg şi nu par uimită de interesele care au existat de secole în Biserică şi, implicit, în stat. Ar fi o naivitate să afirmi că orgoliile şi intersele de toatre felurile nu sunt prezente în viaţa religioasă. Şi dacă exemple catolice au existat mereu de-a lungul istoriei, cu Inchiziţia şi familia Borgia în prim-plan, nici ortodoxismul nu s-a lăsat mai prejos.

Cu toate acestea, Biserica rămâne instituţia cu cea mai mare credibilitate la toate sondajele de opinie efectuate în România. Iar acum preoţi şi credincioşi fac miting. În condiţiile în care Biserica Otodoxă este considerată a avea principii învechite de toţi cei care acceptă modernitatea fără rezerve, un miting este de-a dreptul inovator. Nu s-a făcut miting pentru cazul Tanacu şi nici un preot nu va dori să comenteze isprăvile unui coleg. Dar când e vorba de şefie, se pare că şi în lumea mai sfântă decât cea de zi de zi, orgoliul îşi spune cuvântul. Un prieten se întreba zilele trecute de ce mai vrea Năstase o funcţie, când are mai mulţi ani decât ar avea nevoie. Oricum, Năsatse este doar unul dintre cei pentru care funcţia merită orice sacrificiu. Exemplele există oriunde, de la descentralizate la asociaţiile de locatari.

Recunosc cu sinceritate că nu m-am aşteptat să se ajungă la funcţii şi în religie. Lumea ortodoxă părea mereu că poate să îşi rezolve probleme în taină şi cu gentileţea autoimpusă. Dar puterea pe care o deţine, mai mare ca a armatei şi, cu siguranţă, a politicii creează precedentul.

Iar dacă o parohie se lăuda odată cu un site propriu de internet, ce se întâmplă acum în Bucureşti cu greu poate fi considerat un motiv de laudă.

Recunosc că nu sunt o persoană foarte credincioasă, dar ceea ce se întâmplă în ultimul