Un principiu economic cunoscut din timpuri neatinse de gripa aviara pretinde ca nu este recomandabil sa-ti pui toate ouale intr-un singur cos. Nu de alta, dar la un ghinion s-ar putea sparge toate. Investitorii cunosc lectia si nu-si plaseaza niciodata intregul capital intr-un singur pachet de actiuni. Dupa santajul cu gazul aplicat Ucrainei, Germania se regaseste insa intr-o ingrijoratoare dependenta energetica de Moscova. Nu e orice fel de dependenta, intrucat Germania nu e orice fel de tara. Ci principala economie europeana. Si, totodata, primul stat pe lista celor mai mari exportatori din lume. Ca energia se transforma lesne in arma si mijloc de santaj se stie din 1973, cand, dupa Razboiul de Yom Kippur, boicotul petrolier arab menit sa izoleze si sa distruga statul evreu a procopsit Occidentul cu o profunda si indelungata recesiune. “Kein Blut fuer Oel”, s-a scandat in repetate randuri in Germania, in semn de protest fata de interventiile din Irak din 1991 si 2003. Dar specialistii realizeaza ca riscul de a ne varsa pe viitor sangele pentru materii prime a crescut in ultima vreme exponential. In ce priveste foamea de gaz metan rusesc a Germaniei, ea are o explicatie scurta si o istorie lunga si incomplet elucidata. Eventualitatea unui nou santaj arab, pericolul planand asupra reactoarelor nucleare, lipsa de rentabilitate a extractiei carbunelui si dezavantajele ecologice ale altor energii fosile a determinat fosta coalitie guvernamentala social-ecologista de la Berlin sa treaca la renuntarea treptata la energia atomica, la promovarea masiva a resurselor curate, precum energia solara si eoliana - insuficiente insa pentru a acoperi mai mult decat un procentaj infim din necesarul energetic al Germaniei - si sa procedeze la amplificarea aprovizionarii cu gaze. Evident, din Rusia. De ce din Rusia si nu de aiurea? Pentru ca Rusia detine partea leului din resursele mon