Mai multi analisti politici au comentat pentru Jurnalul National decizia lui Adrian Nastase de a se autosuspenda din functia de presedinte executiv al PSD. Ei considera gestul ca fiind unul asteptat, intelept, inevitabil, necesar pentru fostul partid de guvernamant.
In sedinta de ieri a forului de conducere a PSD, inainte de a-si anunta decizia de autosuspendare, Adrian Nastase s-a prezentat in fata colegilor cu un material redactat de analistul politic Vladimir Pasti, intitulat "Strategia de combatere a PSD", care sustine ca singurul mod in care PSD poate fi distrus este din interior, caci altfel partidul este foarte bine organizat si prea puternic pentru a se reusi acest lucru din afara. In ceea ce priveste situatia lui Adrian Nastase, Vladimir Pasti considera ca marginalizarea acestuia in PSD nu ar face altceva decat sa duca la amplificarea conflictului intern existent in partid. In plus, victoria impotriva lui Adrian Nastase nu echivaleaza cu eliminarea acestuia din politica social-democrata, cel putin nu atata vreme cat acesta continua sa activeze in PSD. "Imaginea lui Adrian Nastase este, categoric, sifonata de cooperarea dintre adversarii sai din exterior si cei din interiorul PSD, pe temele legate de coruptie, aroganta, homosexualitate, avutie excesiva, iar acest minus de imagine se rasfrange asupra PSD", se arata in materialul semnat de Vladimir Pasti.
FARA INLOCUITOR. Analistul politic arata totodata ca atacul actual impotriva lui Nastase a avut loc inainte ca oricare dintre ceilalti lideri ai PSD sa poata prelua rolul de vector de imagine si, mai ales, de vector de identitate al PSD. Ca atare, considera Pasti, in acest moment, nici unul dintre potentialii lideri de partid, respectiv Mircea Geoana, Ioan Rus, Dan Ioan Popescu, Miron Mitrea si nici chiar Ion Iliescu, nu este suficient pregatit pentru a ocupa spatiul de identitate asigurat de Adria