Viorel Catarama face valuri in PNL
CONGRES ANTI-TaRICEANU. Viorel Catarama, fost lider al PNL in 1993, a solicitat ieri convocarea unui congres extraordinar in PNL si schimbarea premierului Tariceanu cu un altul de la PD. Catarama a prezentat ieri un proiect politic halucinant in care PNL sa fuzioneze cu PPCD, sa pastreze Alianta cu PD, dar sa-si retraga premierul. Intrebat carui fapt se datoreaza aceasta interventie, Viorel Catarama nu a spus decat ca PNL a pierdut teren in fata PD. In replica, liderul PNL, Calin Popescu-Tariceanu, nu i-a dat importanta lui Catarama, spunand ca acesta are tot dreptul sa ceara congres si ca nu risca suspendarea din PNL. (Alina Mihai)
Ministrul Dobre s-a disculpat in fata PD
GRUPURI DE INTERESE. Gheorghe Dobre a sustinut ieri, in fata conducerii PD, ca declaratiile presedintelui Basescu potrivit carora in jurul Ministerului Transporturilor graviteaza grupuri de interese nu l-au vizat personal. Dobre a afirmat ca Basescu s-a referit in mod generic la Ministerul Transporturilor, care este in mod traditional subiectul unor influente. Potrivit unor surse PD, Basescu ar fi fost nemultumit de faptul ca Dobre nu a depesedizat ministerul si de atribuirea unor lucrari catre vechi clienti ai MT, apropiati de PSD, asa cum s-a intamplat si cu contractul pentru degajarea Vaii Oltului. (Bogdan Bratescu)
Basescu a mai pierdut un consilier
DEMISIE. Consilierul de stat Valeria Dorneanu de la Departamentul Politica Interna al Cotrocenilor a demisionat ieri din functie, a anuntat purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu. Valeria Dorneanu a demisionat din cauza unor probleme personale. Postul ei ar putea fi preluat de consilierul pentru culte de la presedintie, Bogdan Tiberiu Cazaban. Valeria Dorneanu este al saptelea consilier demisionar de la Cotroceni. (Laura Gafencu)
@