Aseară am anunţat bărbaţii că se întoarce Popeasca. Nu i-a prea impresionat, ceea ce m-a frapat. Bine, pe Ionescu îl înţeleg, dar bărbatu-su? Îi anunţ că trebuie să facă o donaţie din pensia lor de foşti colonei pentru că vreau să merg la un salon. Chiar dacă nu au înţeles despre ce-i vorba au contribuit fiecare, fericiţi că nu mă văd toată săptămâna. Îi spun lui Popescu să o cheme pe Irenke să facă ordine în casă şi mă gândesc cu groază că dacă Popeascăi îi vine ideea să-l aducă pe Coco, investitorul din Congo, acasă va ieşi un iureş cumplit. Cred că vecinii se vor muta pe balcon să-l vadă când vine şi pleacă, plus că vor comenta şi vor croşeta tot felul de scenarii.
Îmi programez în fiecare zi şedinţe de masaj (facial şi de relaxare), mă hotărăsc să mă coafez doar vineri şi tot atunci să-mi fac şi manichiura. De epilat nu ştiu dacă este cazul, dar pentru confortul meu psihic, nu ar strica. Sigur nu voi avea somn până la întâlnirea cu Popeasca. Ieri, când să ies pe uşă sună telefonul. Popeasca. Îmi zice să merg în audienţă la primar, prefect sau cine cred eu şi să facem o strategie pentru o investiţie de amploare. Dau să o întreb ce fel de investiţie, dar îmi spune grăbită că se bazează pe mine, că ştiu eu cum să o dau la întors, să iasă bine. Şi-mi închide telefonul. Aoleu, Popeasco câte belele îmi faci tu! Mă gândesc să merg la primar, dar după incidentul cu poliţia chiar nu cred că este cazul. Şi totuşi nu mişcă nimic fără avizul lui. Cum naiba să o dreg? Prefectul sigur că abureşte şi-n afară de asta ambii ar putea fi invidioşi pe perfecţiunea pielii lui Coco.
Brusc îmi vine o idee genială. Să merg la doamna Edita. Da, da la Lokodi. Ea sigur va înţelege şi-n afară de asta este şi interesată de atragerea de investitori. De ce să meargă numai în Ungaria când pe banii contribuabililor ar putea face o excursie în Congo. Că până se perfectează
